CS Tomis, 25 de ani pe prima scena handbalistica
CS Tomis, 25 de ani pe prima scena handbalisticaElevele lui Dumitru Musi se afla la a 25-a prezenta consecutiva in Liga Nationala feminina * Cu aceasta ocazie, presedintele Gica Slabu crede ca mobilizarea ar trebui sa fie mai mare, in vederea unui parcurs cat mai bun in cupele europene #Pentru acest obiectiv, bugetul va creste la 200-250.000 de euro * Antrenorul considera ca 2004-2005 a fost cel mai bun sezon din ultimii 15 ani * De asemenea, tehnicianul si-ar mai fi dorit cateva jucatoare noi, deoarece solicitarile vor fi mai mari * Musi spera sa debuteze cu dreptul sambata, in fata Brailei, o echipa care, desi nou promovata, trebuie luata in serios
Sambata, 10 septembrie, incepand cu orele 11.00, echipa CS Tomis va debuta in noua editie de campionat, intalnind in Sala Sporturilor din Constanta nou promovata HC Dunarea Braila. In vederea acestui debut, miercuri a avut loc o conferinta de presa, la care au participat printre altii, presedintele Gica Slabu, tehnicianul Dumitru Musi si profesorul Traian Bucovala. Acesta din urma a subliniat in deschiderea conferintei, o performanta notabila in handbalul romanesc, si anume prezenta consecutiva vreme de 25 de ani a CS Tomis in Liga Nationala feminina. Presedintele clubului, Gica Slabu, s-a aratat multumit de performanta echipei in sezonul trecut, considerand ca aceasta ar trebui, daca nu imbunatatita, cel putin repetata anul acesta. "Anul trecut a fost un an multumitor, cu bune si cu rele. La capitolul bune, merita sa trecem performanta echipei in campionat, cat si faptul ca fetele s-au tinut de promisiune si s-au calificat intr-o cupa europeana. Avem si doua jucatoare noi la lot, Gabriela Cristescu, portar de la Rulmentul Brasov, si extrema Bianca Tiganus, de la CSM Sebes. Dorim cel putin repetarea performantei din sezonul trecut, precum si o participare cat mai lunga in Challenge Cup. In acest sens, sper ca jucatoarele sa fie si mai motivate, tinand cont ca este al 25-lea an consecutiv in Liga Nationala. Desigur, pentru atingerea acestor obiective, si bugetul pus la dispozitie va fi mai mare, nu atat de mare cum speculeaza unii, dar in orice caz, in jurul sumei de 200- 250.000 de euro", a declarat Gica Slabu.Va fi o editie de campionat mai echilibrataLa randul sau, antrenorul Dumitru Musi a declarat ca din punctul sau de vedere, sezonul trecut a fost cel mai bun din ultimii 15 ani, atat din prisma clasarii in campionat, cat si a selectionarii la echipa nationala a trei jucatoare constantene, Dorina Jerebie, Ramona Vaduva si Alina Petrache. "Tinand cont ca vom lupta pe doua fronturi, solicitarile vor fi mai mari, si mi-as fi dorit desigur mai multe jucatoare noi la lot. Si acest lucru nu neaparat pentru a intari lotul, ci pentru a crea o atmosfera de concurenta in sanul echipei. Este clar ca Vaduva ramane Vaduva, Jerebie sau altele, la fel, insa lipsa de concurenta ar putea fi cel mai mare dusman al nostru. In plus, mai avem si cateva probleme de efectiv, mai ales pe posturile de inter-drept si de pivot, unde va trebui sa improvizam. Asta pentru ca Osman Ghiuler este indisponibila o perioada de timp, deoarece a nascut, iar Blebea acuza inca o anumita lipsa de maturitate. Consider ca aceasta editie de campionat va fi mai echilibrata decat cea de anul trecut, pentru ca nu s-a mai inregistrat acea preconizata migratie de la echipe, ba mai mult, o serie de jucatoare ce evoluau in strainatate, s-au intors din varii motive in Romania. Cu toate ca la Rapid este o situatie mai delicata, aceasta echipa vanzand multe jucatoare valoroase, sa nu uitam ca acestea evolueaza acum la o serie de echipe din campionat. Referitor la participarea noastra in cupele europene, ne vom stradui sa ajungem cat mai departe, si asta nu numai pentru prestigiul nostru, ci si al intregului handbal romanesc. Datoram o evolutie buna echipelor care au adus anii trecuti puncte din cupele europene, permitandu-ne astfel si noua sa participam in aceste competitii. In privinta debutului in campionat, speram sa fim in plenitudinea fortelor si sa inregistram o victorie in fata brailencelor. E adevarat, acestea formeaza inca o echipa neexperimentata, dar ambitioasa, si nu cred ca daca vom aborda jocul cu usurinta se vor da in laturi sa castige", a declarat Dumitru Musi. Programarea turului de campionat este destul de favorabila echipei CS Tomis, lucru recunoscut si de catre antrenor, constantencele disputand primele doua partide pe teren propriu, prima, dupa cum am relatat, in compania lui HC Dunarea Braila, iar a doua cu HCM Roman, pe 15 octombrie, orele 11.00.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp