CS Tomis continua lupta pentru locul trei (galerie foto)
CS Tomis continua lupta pentru locul trei (galerie foto)Echipa pregătită de Mircea Bucă şi Dumitru Muşi se poate apropia, duminică, la un punct de podium, după ce HCM Baia Mare a produs surpriza etapei, învingând pe Dunărea Brăila
După ce eşecul înregistrat, runda trecută, împotriva Oţelului a întrerupt o serie de şapte partide fără înfrângere, CS Tomis speră să recupereze punctele pierdute pe teren propriu în partida de pe terenul formaţiei HCM Roman, programată duminică, de la ora 11.00.
Înfrângerea din runda precedentă, suferită
în faţa celor de la Oţelul Galaţi, a pus capăt unei serii de şapte partide fără
înfrângere pentru echipa feminină de handbal CS Tomis, pierzând, în acelaşi
timp, şansa de a urca pe podium. În plus, formaţia constănţeană a coborât pe
locul 5 (ultimul care permite calificarea într-o cupă europeană), fiind
depăşită de Rapid CFR Bucureşti. Duminică, handbalistele pregătite de Mircea
Bucă şi Dumitru Muşi vor întâlni în deplasare formaţia HCM Roman. Un succes în
acest meci poate apropia din nou echipa de pe litoral la un punct distanţă de
locul 3 în clasamentul Ligii Naţionale, profitând astfel de pasul greşit al
Dunării Brăila, care fost învinsă surprinzător pe terenul formaţiei HCM Baia
Mare, într-un meci disputat miercuri seară, în devansul etapei a XVI-a. Una
dintre jucătoarele care pot face diferenţa în partida de la Roman este Dorina
Jerebie-Cărbune. Cu cele 11 goluri înscrise în partida precedentă, cu Oţelul
Galaţi, extrema Tomisului a depăşit-o pe Elena Seifer în clasamentul
golgeterilor formaţiei constănţene, având 59 de goluri. Tehnicianul grupării de
pe litoral, Mircea Bucă, este de părere că echipa sa poate recupera punctele în
meciurile din deplasare. „Ne aşteaptă partide cu echipe puternice şi trebuie să
ne concentrăm foarte bine pentru a le câştiga. Aşa cum am recuperat până acum
puncte din partidele disputate în deplasare, vom încerca şi de acum încolo să
obţinem acest lucru, pentru că vrem să ne îndeplinim obiectivul", a declarat
antrenorul Tomisului.
Oltchim a primit peste 40 de goluri
Rulmentul Braşov a învins, miercuri, cu scorul de 41-36 (21-18), pe campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea, în derbiul etapei a XVI-a a Ligii naţionale feminine. Înaintea începerii meciului, jucătoarele şi antrenorii celor două echipe au purtat tricouri negre, care aveau pe spate numărul 8 şi numele lui Marian Cozma, iar pe faţă poza acestuia, partida fiind precedată de un moment de reculegere în memoria fostului handbalist. Într-un alt meci, jucat miercuri, HCM Baia Mare a învins Dunărea Brăila cu scorul de 19-18, după ce ocupanta locului 3 a condus pe tot parcursul partidei. Runda a XVI-a mai programează, duminică, partidele: Oţelul Galaţi - CSM Cetate Devatrans; Rapid CFR Bucureşti - CSM Ploieşti; KZN Slatina - HCM Buzău şi HC Zalău - Universitatea Jolidon Cluj.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp