CS Tomis incheie anul in genunchi
CS Tomis incheie anul in genunchiFormaţia feminină de handbal, CS Tomis, a fost învinsă în ultimul meci al anului din Liga Naţională, iar obiectivul propus la începutul sezonului, clasarea pe un loc de cupă europeană, este tot mai greu de realizat.
Tehnicianul Victor Dăbuleanu a debutat cu stângul la primul meci ca antrenor principal al echipei de la malul mării, după demiterea sârbului Goran Kurtes. Tomis a cedat pe terenul formaţiei Cetate Deva, scor 29-30, după un meci extrem de echilibrat din etapa a VIII-a. Astfel, în ultimul minut de joc, tabela indica scor egal, 29-29, iar gazdele aveau posibilitatea de a încheia partida cu un atac câştigător. Cartaş şi-a depăşit adversarele, marcând pentru 30-29, când mai erau 30 de secunde din meci. Formaţia constănţeană a reluat imediat atacurile în speranţa de a smulge măcar un rezultat de egalitate. Cea care ar fi putut realiza acest lucru a fost chiar cea mai bună jucătoare a Tomisului, Loredana Mateescu, autoare a nouă goluri, însă şutul acesteia a fost apărat de portăriţa gazdelor, astfel CSM Cetate Deva se impune la capătul unui meci spectaculos. După acest eşec, Tomisul mai coboară o poziţie în clasamentul Ligii Naţionale şi se clasează pe 10, cu şase puncte. În aceste condiţii, echipa de pe litoral este se pare şi în acest sezon tot mai departe de a realiza obiectivul pe care şi-l propune de câţiva ani încoace, clasarea pe un loc care să permită participarea într-o cupă europeană. În plus, gruparea tomitană este foarte aproape să aibă soarta vicecampioanei Rulmentul Braşov, care se confruntă cu probleme financiare grave. Astfel, finanţatorul Tomisului, Gheorghe Slabu, a anunţat în urmă cu două săptămâni că şi-ar putea retrage sprijinul financiar pentru echipă, dacă trupa lui Victor Dăbuleanu va continua seria rezultatelor neconvingătoare din campionat. „Din păcate pentru mine, pun mult prea mult suflet la această echipă. Am încercat să formez o echipă mare, dar se pare ca eforturile mele nu sunt răsplătite. Este chiar ciudat să mă îmbolnăvesc pe banii mei. Dacă situaţia nu se va schimba repede, atunci mă gândesc serios să mă retrag. Nu mai are rost să îmi fac atâtea probleme", a mărturisit oficialul, după eşecul usturător înregistrat de Tomis la Baia Mare.
Vicecampioana, umilită pe teren propriu
Celelalte rezultate ale etapei: HCM Roman - Oţelul Galaţi 30-23; HCM Buzău - Universitatea Reşiţa 22-21; Rulmentul Braşov - HCM Baia Mare 29-38; Dunărea Brăila - Rapid Bucureşti 40-24; Ştiinţa Bacău - HC Zalău 25-30. Întâlnirea U Jolidon Cluj - Oltchim Râmnicu Vâlcea va avea loc pe 28 decembrie. Etapa de miercuri a fost ultima din acest an, competiţia internă urmând a se relua pe 9 ianuarie 2010, datorită reunirii echipei naţionale, care va participa la Campionatul Mondial din China, programat la începutul lunii viitoare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- suporter 14 Nov, 2009 19:44 Bani multi investiti,rezultate...Daca ar avea alte echipe banii cheltuiti de Tomis,ar juca in cupele eoropene !!!