CSV 2004 Tomis luptă pentru event
CSV 2004 Tomis luptă pentru eventTurneul final care se va disputa în sala Concordia din Chiajna va debuta astăzi, cu semifinalele întrecerii, „sirenele" urmând să lupte pentru trofeu cu vicecampioana Ştiinţa Bacău, medaliata cu bronz în acest sezon, cu Dinamo Bucureşti şi cu ocupanta locului 6 la finalul campionatului, CSM Lugoj. „Nu cred că faptul că vom juca lângă Bucureşti în Cupă contează, pentru că suntem foarte pregătite. În plus, am mai câştigat cu Dinamo la Bucureşti şi cu Ştiinţa la Bacău, aşa că nu contează locul. Câştigarea campionatul ne-a dat un moral bun şi cred că putem câştiga şi Cupa României", a declarat jucătoarea Tomisului, Diana Neaga. „Sper să ne putem concentra şi în Cupă, deoarece pentru noi campionatul a fost principalul obiectiv pentru că ne-am dorit să evoluăm în Liga Campionilor. În mod normal, dacă fetele se concentrează şi îşi doresc să câştige, probabil că vor obţine eventul", a precizat şi preşedintele Tomisului, Cristian Zgabercea. Semifinalele Cupei României vor avea loc astăzi, de la ora 11.00, respectiv ora 13.00. Marea finală este programată duminică, de la ora 17.00. Lotul deplasat de antrenorii Darko Zakoc şi Constantin Alexe. Final Four-ul Cupei este: coordonatoare - Diana Neaga şi Vivianne Pessoa, universali - Emilya Nikolova şi Adriana Vîlcu, extreme - Jasna Majstorovic, Ioana Nemţanu, Alexandra Trică, Cristina Cazacu şi Juliana Serafim Caetano, centri - Claudia Gavrilescu, Elena Butnaru şi Adriana Bobi, libero - Marina Vujovic.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp