Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:03 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De 10 la suta sperante

ro

27 Nov, 2002 00:00 546 Marime text

FC National - CS Midia Navodari

"Bancarii" pornesc cu prima sansa, dar navodarenii spera sa repete figura frumoasa pe care au facut-o in "saisprezecimi", cand au eliminat pe Universitatea Craiova

In "saisprezecimi":

Progresul Caracal - FC National Bucuresti 0-3

CS Midia Navodari - Universitatea Craiova 3-2

Formatia de pe litoral, CS Midia Navodari, se poate spune ca si-a indeplinit cu succes misiunea din acest an in "Cupei Romaniei". Marea dorinta a antrenorului Leonida Nedelcu, de care, indiscutabil, se leaga rezultatele bune inregistrate in acest campionat de gruparea navodareana, era aducerea unei echipe puternice pe terenul propriu. Lucru reusit. Pe terenul "Petromidia" din Navodari a evoluat Universitatea Craiova. Chiar si fara vedetele Badea, Stanga, Vladoiu si Dragomir, trupa din Banie pornea favorita. Dar Lutu, Sava si compania au cedat cu 3-2 intr-un meci in care CS Midia a avut ca aliati vremea ploioasa si terenul moale. Acum, intr-o confruntare ce se va disputa la Urziceni, trupa lui Nedelcu da piept cu o alta mare putere: FC National, vicecampioana de anul trecut (in fapt "campioana de moral") si actuala ocupanta a pozitiei a treia a clasamentului (la egalitate de puncte cu Dinamo, aflata pe locul secund). Meciul de azi se disputa in cu totul alte conditii decat cel din urma cu trei saptamani. In primul rand ca echipa noastra evolueaza pe terenul neutru, nemaiavand suportul galeriei. Apoi, FC National este cu mult peste valoarea Universitatii Craiova. Si sa nu uitam oboseala care s-a acumulat la nivelul echipei, pe final de campionat, pentru ca in vara nu s-a facut o pregatire corespunzatoare. Lucru remarcat si la ultimul meci din campionat, cu Unirea Focsani (0-1), cand Midia a facut cel mai slab meci al sau din aceasta competitie. La toate acestea se poate adauga faptul ca deplasarea de la Urziceni se va efectua in dimineata meciului, iar pe navodareni ii poate costa acest lucru mai mult decat pe bucuresteni, gandindu-ne ca distanta Navodari - Urziceni este mai mare decat Bucuresti - Urziceni. Cu toate acestea, antrenorul Leonida Nedelcu este increzator in sansele echipei sale. "Sansele se impart astfel: 90 la suta FC National si 10 la suta Midia. Dar cupa-i cupa si este recunoscuta prin surprizele care pot aparea", spunea ieri acesta. In afara mai vechilor indisponibilitati ale lui Paraschiv si Curumi, nu sunt alte probleme in efectivul Midiei. Doar Zamfirescu acuza o usoara contractura musculara, dar el va fi printre titulari. De partea cealalta, echipa italianului Walter Zenga cauta sa se razbune pe un adversar mic dupa nedreptatea ce i s-a facut in etapa precedenta cu Rapid, cand la scorul de 1-0 pentru giulesteni i-a fost refuzat un penalty pentru o tinere de tricou in careu a lui Grigore asupra lui Iacob. Si in loc de 1-1 s-a vazut infranta cu 2-0 pentru ca, pe contraatac, Rapid a marcat in al treilea minut de prelungire. Cum in campionat a fost ajuns de Dinamo, FC National aspira la castigarea cupei pentru a prinde un loc in Cupa UEFA. Si cum astazi una dintre pretendente, Steaua sau Dinamo, va spune "pa! ", are sanse din ce in ce mai sporite.FC National: Vintila - Keca, Curt, D. Prodan, P. Marin - D. Petrescu, Ov. Petre, Duro, G. Coman - Caramarin, Sg. Radu. Antrenor: Walter Zenga. CS Midia: Miron - L. Croitoru, R. Miu, L. Stefan - Floricica, Gherbezan, D. Petre, Borza, Truta - V. Roman, Zamfirescu. Antrenor: Leonida Nedelcu.Arbitri: Ionica Serea (central) - Alexandru Drogeanu, Daniel Diaconu (asistenti).Observator: Nicolae Pantea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii