Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:35 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De data aceasta, infrangere

ro

13 Sep, 2005 00:00 529 Marime text

Farul a pierdut la Iasi, scor 1-3, si a facut primul pas gresit in aceasta editie de campionat * Desi au lasat permanent impresia ca pot castiga, constantenii s-au impiedicat mai mereu in fata portii lui Branet * Elevii lui Petre Grigoras au fost privati de serviciile lui George Curca, titularul de drept al postului de portar * Romulus Miclea a fost cel care a ingropat definitiv sperantele "marinarilor", reusind un hat-trick * Marcatorul golului constantean a fost, ca de obicei in ultima vreme, Mihai Gurita * Etapa viitoare, Farul intalneste pe teren propriu pe nou promovata FC Vaslui

Partida de duminica de la Iasi ar fi trebuit sa fie o continuare a rezultatelor bune obtinute de Farul in primele patru etape si, de asemenea, o confirmare a lor. Poate ca au contat si lipsurile de efectiv (titularul de drept, George Curca, n-a putut sa-si revina din starea gripala, iar Usurelu si Voiculet sunt indisponibili), dar o echipa cu pretentii la o cupa europeana ar trebui sa aiba rezerve pe masura. Constantenii au lasat permanent impresia ca pot castiga, insa actiunile lor s-au sfarsit aproape mereu cu un pas inainte de finalizare. De cealalta parte, iesenii au avut in persoana lui Romulus Miclea o carte castigatoare, atacantul reusind un hat-trick care a ingropat definitiv sperantele "marinarilor". Miclea a deschis scorul in minutul 33, profitand de o deviere a lui Pacurar si reluand in plasa pe langa portarul Stanca. In minutul 52, Farul a reaprins speranta pentru cei 150 de suporteri prezenti in capitala Moldovei, egaland prin Mihai Gurita. Jucatorul constantean a profitat de o greseala a lui Onut si a inscris din interiorul careului de 16 m. Timp de 23 de minute, elevii lui Petre Grigoras au tot incercat sa transeze soarta partidei in favoarea lor, insa datorita spatiilor prea mari lasate in defensiva cei care au inscris au fost tot cei de la Poli, Miclea reluand in poarta cu capul, dupa o centrare a lui Balba. Si tot Poli a mai lovit o data, in minutul 90+4, prin acelasi Miclea, acesta trimitand un sut in vinclul portii aparate de Stanca si stabilind rezultatul final, 3-1 pentru Politehnica Timisoara. Intalnirea a fost condusa la centru de catre Alexandru Tudor, ajutat la cele doua linii de catre Cornel Fecioru si Eduard Ungureanu. Observatorii meciului au fost Sorin Satmari si Constantin Gheorghe. "Centralul" Tudor a acordat pe parcursul intalnirii doua cartonase galbene, ambele iesenilor (Ad. Ilie, min.24 si Balba, min.88). Iata si garnitura folosita de catre Petre Grigoras in meciul de duminica: Stanca, Farmache, Barbu, Schiopu, Florea, Apostol, Todoran, Cristocea, Pascovici, L. Mihai si M. Gurita. Au mai fost introdusi in teren Senin (min.80, in locul lui Cristocea), Gheorghe (min.55, in locul lui Pascovici) si Tibor Moldovan (min.69, in locul lui L. Mihai). Etapa viitoare, programata sambata 17 septembrie, FC Farul intalneste pe teren propriu nou promovata FC Vaslui, echipa care sambata a pierdut pe teren propriu, scor 1-2, in fata Jiului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii