
După ce a înscris două goluri pentru naţionala de fotbal Under 19 a României,
juniorul Farului, Denis Alibec, a fost convocat de selecţionerul naţionalei de
tineret, Emil Săndoi, pentru partida amicală cu selecţionata similară a
Bulgariei. Fotbalistul de 17 ani a contribuit decisiv, săptămâna trecută, la
calificarea echipei Under 19 a României în Turul de Elită al Campionatului
European, marcând trei din cele şase goluri ale tinerilor „tricolori". Alibec
este singurul jucător al formaţiei constănţene convocat de Emil Săndoi pentru
acest meci de pregătire. Selecţionata de tineret a ajuns, ieri, la Craiova,
unde a efectuat şi primul antrenament pe stadionul Petre Deselnicu, din cadrul
Complexului Sportiv Ion Oblemenco. Meciul amical dintre România şi Bulgaria se
va disputa pe stadionul Parc din Caracal şi va începe la ora 14.00. Acest joc
va fi şi primul test al noii reprezentative Under 21 a ţării noastre, generaţia
celor născuţi după 1 ianuarie 1988.