Douasprezece medalii pentru constanteni
Douasprezece medalii pentru constanteni
28 Jul, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
770
Marime text
Cupa Romaniei "Marea Neagra" la Wushu Kung-Fu
Sportivii clubului de pe litoral au dominat intrecerile de la Taolu
Cupa Romaniei "Marea Neagra" la Wushu Kung-Fu, pentru copii, juniori si seniori, organizata sambata de clubul sportiv "Marea Neagra", in colaborare cu Federatia Romana Arte Martiale (FRAM) si Directia pentru Sport a Judetului Constanta, s-a bucurat de o prezenta numeroasa. In Sala Sporturilor din Constanta au fost prezenti 119 sportivi de la 18 cluburi din intreaga tara, lucru ce a facut ca intrecerea sa se prelungeasca cu sapte ore fata de ora stabilita initial de organizatori. Acest lucru a fost insa pe placul iubitorilor acestui sport (introdus din anul 2008 in programul Jocurilor Olimpice), care au putut vedea la lucru campioni mondiali si europeni, cum ar fi, de exemplu, targmureseanul Attila Gombos. Din partea FRAM a fost prezent vicepresedintele Ion Benea, desemnat presedintele Comitetului de organizare. Cupa s-a desfasurat la disciplinele Taolu (lupta imaginara) si Shanshou (lupta sportiva full-contact), aceasta din urma fiind cea mai gustata de public. Disciplina Taolu s-a desfasurat la trei stiluri: Chang-Quan (stilul de nord), Nan-Quan (stilul de sud) si Optional (stilurile moderne si traditionale), aici participand si cativa sportivi de la clubul de pe litoral. Acestia au fost, de fapt, printre favoritii competitiei, reusind sa castige patru probe. De altfel, lupta pentru cele mai multe locuri intai s-a dat intre ei, cei de la Chinese Shaolin Bucuresti (4) si Tigrul RATB Bucuresti (3). Robert Danciu (Nan-Quan, -10 ani), Denis Marinescu (Nan-Quan, -14 ani), Irina Iordanoaia (Optional, -14 ani) si Liviu Antonov (Optional, -12 ani) au fost cei care au adus medaliile de aur gruparii conduse de sensei Florin Iordanoaia. Interesant este faptul ca la Optional, -14 ani, finala a fost una constanteana, Ana Maria Antonov fiind cea care a luat medalia de argint. Tot argint a castigat si Robert Danciu (Optional, -10 ani). Bronz au castigat Ionut Budeanu (Nan-Quan, -10 ani si Optional, -10 ani), Liviu Antonov (Nan-Quan, -14 ani), Denis Marinescu (Optional, -12 ani). Daca la disciplina Taolu lupta s-a dat intre echipele din Bucuresti si Constanta, la Sanshou, ea a avut ca principali adversari cluburile din capitala si cele din Targu Mures. Chiar si asa, "Marea Neagra" a reusit sa-si plaseze singurii concurenti pe podium, Silviu Podariu (12-14 ani, -40 kg) luand medalia de argint, iar Alina Stirban (12-14 ani, -52 kg) pe cea de bronz.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii