Fara noutati la reunirea Farului
Fara noutati la reunirea Farului
22 Jun, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1489
Marime text
Un lot de 28 de jucatori a participat ieri la reunirea divizionarei A de fotbal FC Farul Constanta. Nume noi n-au fost prezente la aceasta prima intalnire de dupa vacanta. Nici in randul fotbalistilor, dar nici cel al antrenorului principal, post vacant la "marinari" dupa despartirea de Ion Marin. In tabara jucatorilor, un Vlas (revenit de la Electrica Dobrogea Constanta), Cl. Mitu si Priescu (reveniti de la CSM Medgidia) sunt nume cunoscute deja de suporterul farist. Au lipsit Gurita si Cristocea, invoiti pentru rezolvarea unor probleme personale, in timp ce Liviu Mihai nu s-a putut antrena din cauze medicale. De asemenea, juniorul Saricu, si el chemat la lotul mare, s-a accidentat si va reveni la antrenamente abia spre finalul saptamanii.
Profil de antrenor
Presedintele executiv Marcel Lica nu a putut da ieri un raspuns privitor la cine va fi "principalul" Farului. "Am purtat mai multe negocieri si asteptam raspunsul", a spus Lica. El a prezentat profilul antrenorului pe care-l doreste. "Cautam un antrenor titrat, din generatia tanara. Criteriile de care vom tine cont sunt valoarea, performantele si capacitatile sale", a afirmat Lica, excluzand varianta Florin Marin. Printre candidati se afla Petre Grigoras, Ioan Ovidiu Sabau si Mihai Stoichita, primul fiind dorit de galerie. "Stim ce vor suporterii, dar nu ei numesc antrenorii. Nu ca Grigoras nu ar fi un tehnician bun, dar tehnicianul este ales de club". Lica a continuat: "Daca nu vom reusi sa gasim un tehnician din afara orasului, ne-am gandit si la formarea unui nucleu de antrenori locali care sa se ocupe de pregatirea formatiei".Primul venit: Raul Ciupe
Primul nume nou in lotul Farului ar putea fi fundasul dreapta de la Gaz Metan Medias, Raul Ciupe (20 ani). Acesta este international de tineret si a fost recomandat chiar de antrenorul ardelenilor, Ioan Ovidiu Sabau. "Am facut turul Romaniei in cautare de jucatori tineri de perspectiva si, in zilele urmatoare, vom mai face cateva achizitii. Nu sunt nume cunoscute, dar pot confirma la noi. Ciupe ne-a fost recomandat de Sabau, un om in care am mare incredere. Vom vedea la antrenamente si la stagiul de pregatire cum se va descurca si sper sa ne intelegem cu cei de la Medias", a declarat Lica. Referitor la numele de pe lista pe care a prezentat-o de curand ca fiind prioritati, presedintele farist a declarat: "Baicu este un jucator consacrat, de valoare, care doreste insa conditii speciale. I-am explicat ca suntem un club serios, care-si doreste performanta si asteptam un raspuns din partea sa in zilele urmatoare. Vrajitoarea are 90 la suta sanse sa ajunga in China. Marius Sava are un pret exorbitant, nejustificat de prestatiile sale din ultima vreme. Florescu a semnat cu Serif Tiraspol, iar Cocis oscileaza intre Rennes si Serif Tiraspol. De fapt, cu cei de la Universitatea Cluj nici nu am putut sa discut prea mult. Consiliul de Administratie al clubului este format din 15 cadre didactice care nu se pricep la fotbal si fiecare are parerea sa". De plecat s-ar parea ca nu va pleca nimeni, in ciuda faptului ca de Pascovici si Cristocea s-au interesat Universitatea Craiova, respectiv Dinamo Bucuresti.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii