Fara titulari si suporteri
Fara titulari si suporteri
18 Oct, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1136
Marime text
"Rechinii" au nevoie astazi de o victorie in meciul cu FC Timisoara, pentru a se mentine deasupra liniei care ii desparte de locurile retrogradabile
Dupa ce lotul Farului a fost decimat de accidentarile suferite in ultimele partide, "rechinii" nu vor putea miza nici pe suportul galeriei, care va organiza astazi un miting de protest impotriva conducerii clubului constantean. Dupa o serie de rezultate negative in campionat, unde au reusit sa obtina un singur punct in ultimele cinci etape, Farul incearca astazi sa obtina o victorie in fata timisorenilor, succes care ar putea s-o mai indeparteze de zona locurilor retrogradabile din clasamentul Ligii I. Desi se anunta o partida extrem de dificila, impotriva unei formatii neinvinse in ultimele sapte meciuri de campionat, "rechinii" se mai confrunta si cu probleme mari de sanatate in randul titularilor. Astfel, din cauza problemelor din ultimele partide, nu vor putea sa joace: Ion Barbu, accidentat in meciul disputat miercuri, in Cupa Romaniei, cu FC Brasov, Schiopu, in urma partidei cu Poli Iasi, de duminica, si Rusmir, lovit la jocul cu Dinamo. De asemenea, tehnicianul Farului, Ion Marin, nu va putea conta la meciul de astazi nici pe Florin Maxim si Chico, cei doi avand sanse minime sa fie recuperati in urma unor accidentari suferite la Iasi. "Daca revenirea lui Barbu se prelungeste, vom cauta sa completam lotul cu jucatori de la echipa a doua si vom incerca sa alcatuim o formatie de baza, care sa se bata pentru obtinerea celor trei puncte de sambata, foarte importante. Schiopu nu va evolua in niciun caz, dar la Maxim mai trag o speranta, dar cu niste probleme pe care nu vreau sa le discut public", a spus antrenorul "rechinilor". Astfel, tehnicianul marinarilor ar putea merge din nou pe mana tinerilor Fatai, Alibec si Matei, declarandu-se multumit de prestatia acestora la meciul cu echipa lui Razvan Lucescu. Dupa accidentarea lui Barbu din debutul partidei cu FC Brasov, in centrul defensivei ar putea juca Patrascu si slovenul Rastovac.Miting impotriva conducerii
FC Farul mai are de infruntat si furia suporterilor, care acuza conducerea gruparii de pe litoral pentru atitudinea ostila fata de fani. Acestia au anuntat, inca dinaintea partidei cu Poli Iasi, ca nu vor fi alaturi de echipa la meciul de astazi, cu FC Timisoara, si ca vor sustine un miting de protest. "Le reprosam ca sumele de transfer pentru jucatori sunt doar pe hartie, ca aduc fotbalisti dupa ureche, ca au scumpit nejustificat biletele de meci, ca stau capra la fiecare meci cu Steaua. Au mintit apoi ca deschid magazin FC Farul si nu au facut-o. Au promis ca organizeaza un meci la doua saptamani, prin liceele constantene, ca jucatorii ne vor saluta dupa fiecare meci, dar si astea s-au uitat. Practic, nu le pasa de noi", a acuzat liderul galeriei, Sorin Mihailescu.Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii