Fără victorie în ultimele cinci etape Viitorul lui Hagi nu mai bate nici în amicale
Fără victorie în ultimele cinci etape: Viitorul lui Hagi nu mai bate nici în amicaleChiar dacă este considerată una dintre cel mai bine organizate echipe din Liga a II-a şi cu un lot valoros, FC Viitorul Constanţa trece printr-o perioadă nefastă în campionat.
Formaţia patronată de Gheorghe Hagi şi-a pierdut simţul victoriei şi caută primul succes după cinci etape, în care a acumulat doar trei puncte. Astfel, după un început promiţător de campionat, încununat cu două victorii în faţa Farului şi a Astrei II Giurgiu, jocul echipei a scăzut şi trupa lui Cătălin Anghel a obţinut doar două puncte din deplasarea de la Botoşani şi acasă cu Ceahlăul, ambele încheiate cu acelaşi scor, 2-2. A urmat apoi o serie de rezultate negative care au dus echipa la mijlocul clasamentului Seriei I, începând cu eşecul de la Otopeni, scor 0-1, şi continuând cu remiza în faţa unei alte nou-promovate, Juventus Bucureşti. Ultimul dintre aceste rezultate s-a consemnat sâmbăta trecută. Viitorul a pierdut cu un categoric 0-4 şi a ajuns la al cincilea joc fără victorie în actualul sezon.
Eşec şi în amicalul cu Mangalia
Trupa lui Cătălin Anghel a încercat să-şi mai repare din moral ieri, când a disputat, pe unul dintre terenurile Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, o partidă amicală împotriva liderului Seriei 2 din Liga a III-a, Callatis Mangalia. Meciul desfăşurat pe durata a 70 de minute (două reprize a câte 35 de minute) s-a încheiat cu un nou eşec categoric pentru Viitorul, scor 3-0, după ce, la pauză, cele două echipe se aflau la egalitate. Pentru formaţia pregătită de Cristian Cămui au înscris Patane, în minutul 42, Laurenţiu Florea, în minutul 53, şi Kamara, cu trei minute înainte de final. Echipa constănţeană nu a jucat însă cu cea mai bună formulă, antrenorul Viitorului testându-i în această partidă pe ceilalţi jucători din cadrul lotului, care au evoluat mai puţin în acest sezon. Astfel, FC Viitorul a jucat cu următorul 11: Popa - Păcuraru, Bubuleandră (min. 45 - Ignat), Ignat (min.36 - Rusu), Evdochim - Dimcea, Ştefănescu, Văidean - Chirilă, Sandu şi Sin. De cealaltă parte, Callatis Mangalia a aliniat următoarea formulă de echipă: Barbu - Bucur, Pădureţu, Mihai, Iovănescu - Grigoraş, Bolat, Erdinci Cogali, Kamara - Ene, Patane. Au mai jucat: Marin, Ionuţ Florea, Floricel, Răvoiu, Laurenţiu Florea, Bardu, Ciuciuleacă, Tiago, Ivaşcă şi Calagi. Cu ocazia partidei cu Callatis, şi-a făcut revenirea la FC Viitorul Alexandru Chirilă, după o operaţie de ligamente suferită în luna martie. Cealaltă jumătate a lotului formaţiei constănţene a susţinut, în cursul după-amiezii de ieri, o şedinţă de pregătire. Următorul meci în campionat pentru divizionara secundă este programat sâmbătă, de la ora 11.00, când va primi vizita ultimei clasate în Seria I, CF Brăila. Meciul va fi arbitrat de o brigadă formată din Claudiu Gabriel Baboia (Bucureşti), ajutat la cele două margini de Costin Florescu (Clinceni) şi Claudiu Florea (Piteşti). Arbitrul de rezervă va fi Victor Chiriazic (Tulcea).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp