Farul incearca sa provoace surpriza in Giulesti
Farul incearca sa provoace surpriza in Giulesti
Ion Marin nu se va putea baza pe serviciile lui Fatai, Nanu şi Gerlem
După ce a debutat în retur cu o victorie împotriva „lanternei roşii" a
Ligii I, Gloria Buzău, FC Farul va susţine, mâine, primul test cu adevărat
important, când va întâlni, în Giuleşti, Rapidul.
După ce în meciul tur disputat la Constanţa a fost învinsă cu scorul de
2-0, Farul încearcă să producă surpriza etapei a XIX-a şi să învingă formaţia
giuleşteană chiar pe teren propriu. Tehnicianul constănţenilor, Ion Marin, este
încrezător în şansele echipei sale de a obţine un rezultat pozitiv vineri,
susţinând că giuleştenii pot fi surprinşi pe faza de apărare. „Ne vom juca şansele cu mult curaj, iar Farul a mai făcut
surprize în Giuleşti şi, chiar dacă a pierdut, a jucat foarte bine", a spus
Săpăligă. Antrenorul „rechinilor" este de părere că mediatizata criză
financiară de la Rapid nu a avut efecte negative asupra jocului echipei. „Am
fost întrebat despre criza financiară de la Rapid şi dacă ea îşi pune amprenta
pe joc. Eu cred că această criză afectează toate cluburile, iar cea de la Rapid
a fost foarte mult mediatizată. Din câte s-a văzut, aceasta nu-şi pune amprenta
pe jocul echipei, unul organizat, cu jucători valoroşi, care pot decide în
duelurile «unu contra unu»", a mai spus Ion Marin. Farul va deplasa la
Bucureşti cu un lot de 18 jucători, revenind şi Ben Teekloh, recuperat după o
accidentare suferită în cantonamentul din Turcia. De asemenea, ultima achiziţie
a Farului din pauza de iarnă, Branislav Vukomanovic, îşi va face debutul în
noua sa echipă, după ce i-a sosit cartea verde, fapt care l-a făcut să rateze
jocul din runda precedentă cu Gloria Buzău. Mijlocaşul brazilian, Willian
Gerlem, va face şi el deplasarea alături de echipă, însă doar pentru a fi văzut
de medicul naţionalei României, Pompiliu Popescu. În schimb, Ion Marin
nu se va putea baza pe serviciile lui Fatai, care s-a accidentat la
antrenament, suferind o fisură la un deget al piciorului drept, şi Nanu, care
nu este recuperat după accidentarea de la umăr. Astfel,
lotul formaţiei constănţene pentru partida cu Rapid Bucureşti este: Curcă,
Vlas, Băcilă, Măţel, Pantelie, Pătraşcu, Rastovac, Pahor, Voiculeţ, Gaston
Mendy, Vukomanovic, Ben Teekloh, Larie, Rusmir, Matei, Gosic, Alibec şi Chico.
„Nu este nimic decis"
În ceea ce priveşte lupta pentru salvarea de la
retrogradare, Ion Marin susţine că în hora retrogradării poate intra orice
echipă care suferă două înfrângeri consecutive în campionat. „Tot timpul am
spus că lupta pentru evitarea retrogradării nu se va da numai între Farul şi
Poli Iaşi. Orice echipă care înregistrează două eşecuri consecutive pe propriul
teren intră în această luptă. Nici în topul clasamentului, nici la subsol nu
este ceva decis", a declarat antrenorul „rechinilor". Partida dintre Rapid
Bucureşti şi Farul va avea loc mâine, de la ora 20.45, şi va fi transmisă în
direct, la Antena 1.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp