Farul, pe lista retrogradatelor
Farul, pe lista retrogradatelor

Cristian Cămui:
„Cu Urziceniul va fi la fel de greu ca şi cu Timişoara. Unirea face parte din
grupul echipelor care luptă pentru Liga Campionilor"
După ce a încurcat serios FC Timişoara chiar pe stadionul Dan Păltinişanu,
Farul încearcă astăzi, pe teren propriu, să repete jocul bun şi în faţa altei
pretendente la titlu, Unirea Urziceni, într-un meci din etapa a XXIX-a a Ligii
I.
Fără victorie de zece etape, formaţia
pregătită de Lucian Marinof şi Cristian Cămui speră să obţină al doilea succes
din acest retur chiar în faţa uneia dintre cele mai în formă echipe din
campionat. „Cu Urziceniul va fi la fel de greu ca şi cu Timişoara. Unirea face
parte din grupul echipelor care luptă pentru Liga Campionilor, este foarte bine
organizată şi iese în evidenţă cu un joc colectiv foarte bun", a declarat
consilierul tehnic al constănţenilor, Cristian Cămui. Oficialul Farului a mai
adăugat faptul că regretă remanierea făcută de club, în iarnă, şi a
anunţat că jucătorii vor fi motivaţi financiar în ultimele şase etape. De asemenea,
referitor la şansele de rămânere în Liga I, Cămui a adăugat: „Trebuie să dăm
dovadă că avem caracter în aceste momente. Farul a mers mereu pe corectitudine
şi aşa va face în continuare". Secundul Sevastian Iovănescu s-a declarat
contrariat de modul în care este tratată echipa constănţeană şi a făcut o serie
de dezvăluiri. „La o discuţie la Ligă, Jean Garabet i-a transmis directorului
sportiv Stoica mesajul că Farul este pe lista echipelor retrogradate", a spus
Iovănescu. Acesta a atacat şi prestaţia arbitrilor în meciul cu CFR, unde
Farul a acuzat, de asemenea, că a fost defavorizată şi a dezvăluit că Ion
Crăciunescu l-a sunat şi i-a spus: „Aici sunt interese prea mari, nu am ce
să fac cu CFR-ul". Farul se află pe locul 16, după 28 de etape, cu 23 de
puncte, la şase distanţă de locul 14, ultimul care o salvează de la
retrogradare.
Balaj, reţinut de la delegări
Arbitrul meciului FC Timişoara - Farul, Cristian Balaj, a fost reţinut de
la delegări în urma greşelilor comise împotriva constănţenilor. Astfel,
centralul nu va arbitra în etapa a XXIX-a, fiind iniţial delegat să conducă
partida FC Vaslui - Pandurii Târgu-Jiu. În aceeaşi situaţie se află şi
Alexandru Tudor, cel care, la meciul Steaua - Oţelul, a luat unele decizii în
defavoarea oaspeţilor. În plus, Tudor fusese delegat să arbitreze chiar partida
de astăzi a Farului împotriva echipei antrenate de Dan Petrescu: „Oricine vine
să arbitreze, noi trebuie să jucăm. Durerea cea mai mare după astfel de arbitraje este că motivezi
foarte greu jucătorii", a declarat Cristian Cămui. În urma acestor decizii,
Comisia Centrală a Arbitrilor l-a schimbat pe Tudor cu Marian Bordean la
meciul Farul - Unirea Urziceni de marţi, în timp ce locul lui Balaj la
partida FC Vaslui - Pandurii, care se va disputa miercuri, a
fost luat de Sebastian Colţescu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp