Farul rămâne neînvinsă pe teren propriu
Farul rămâne neînvinsă pe teren propriuFC Farul a reuşit sâmbătă o victorie importantă pe teren propriu, în faţa celor de la Steaua II Bucureşti, scor 2-0, într-un meci contând pentru etapa a XII-a a Ligii a II-a.
Aflaţi în zona fierbinte a clasamentului, „marinarii" au început în forţă partida de la Constanţa şi au deschis scorul după doar trei minute, când Bogdan Rusu profită de o greşeală a lui Cioceanu în propriul careu şi îl învinge pe portarul Zapata. Farul are şansa desprinderii în ultimul minut al primei reprize, însă lovitura de cap a lui Liviu Ştefan trece milimetric pe lângă poartă. Scenariul din prima parte se repetă şi după pauză. La doar câteva momente de la reluarea partidei, formaţia pregătită de Ioan Sdrobiş duce scorul la 2-0. Fundaşul Vajou înscrie cu capul din şase metri, după o centrare a lui Ionuţ Lupu. Marcatorul primului gol, Bogdan Rusu, are şansa dublei în minutul 50, însă şutul său nimereşte transversala porţii oaspeţilor. Steliştii caută pe final golul de onoare, însă Vlad Rusu (minutul 75) şi Prodea (minutul 88), nu reuşesc să îl învingă pe portarul Răuţă. Farul se impune astfel cu scorul de 2-0 şi se depărtează pentru moment de zona retrogradării, urcând pe locul 9, cu 16 puncte. Antrenorul Ioan Sdrobiş a folosit în acest meci următorul 11: Răuţă - Niţescu (min. 59 - Abuzătoaie), Ion Barbu, Vajou, Paşcovici (min.76 - Lucan) - Scărlătescu, Liviu Ştefan, Parfenie, Ionuţ Lupu - Adrian Câmpeanu, Bogdan Rusu (min.64 - Hurdubei).
Patru puncte în următoarele trei meciuri
După meci, antrenorul secund al „marinarilor", Gheorghe Butoiu, a declarat că după acest succes obiectivul imediat al echipei este obţinerea a cel puţin patru puncte în meciurile rămase de disputat în acest tur, la Tulcea, acasă cu Snagov şi în deplasare, cu Astra II Giurgiu. „Este o victorie foarte importantă pentru noi. Ne aşteptam la un meci mai greu, dar după cum s-a văzut nu a fost chiar aşa. A căzut repede şi primul gol şi am prins încredere. Este mult mai multă linişte la echipă, vor primi şi o restanţă dintr-un salariu şi jucătorii sunt mulţumiţi. Este a cincea partidă acasă fără gol primit, ceea ce arată că avem un sistem defensiv bine pus la punct. Obiectivul nostru este să mai acumulăm cel puţin patru puncte în cele trei meciuri rămase, iar din retur sper să mai aducem 3-4 jucători pentru a face o echipă competitivă", a spus secundul Farului. Tehnicianul a mai precizat că echipa încă suferă pe faza de atac: „Rusu este un jucător foarte bun, dar nu s-a acomodat aici. Nici azi nu a jucat extraordinar, dar a avut câteva ocazii bune. Suferim încă pe faza de atac, nu avem al doilea vârf, am încercat cu Abuzătoaie, dar încă mai are probleme". De partea cealaltă, antrenorul secund al celor de la Steaua II, Adrian Bumbescu, a declarat că Farul nu a fost cu nimic superioară, însă cele două goluri venite în debutul celor două reprize au fost decisive. „Am avut câteva motive întemeiate de a spune că această înfrângere a fost meritată. Ca aspect general, Farul nu a fost net superioară, dar ambele goluri le-am luat la început de reprize şi ne-a turnat plumb în picioare", a spus fostul mare jucător al Stelei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp