FC Viitorul a învins Gloria Bistriţa în Antalya
FC Viitorul a învins Gloria Bistriţa în Antalya
05 Feb, 2011 00:00
ZIUA de Constanta
1726
Marime text



Formaţia constănţeană a reuşit o nouă victorie cu scorul de 1-0 (1-0), unicul gol al partidei fiind înscris în minutul 14 de Vasilică Cristocea. Până la pauză elevii lui Cătălin Anghel au fost aproape de a-şi mări avantajul, însă Lupu a executat puţin peste poartă o lovitură liberă de la 20 metri. În repriza a doua nu s-au mai înscris goluri, eroul părţii secunde fiind portarul constănţean Cătălin Popa, care a intervenit salvator în două rânduri: în minutul 70, apără un şut de la opt metri şi în minutul 90+3, respinge de sub transversală la ultima fază a meciului. Pentru FC Viitorul au evoluat Popa - Rusu, Larie, Ninu, Bică - Banoti (min.60 - Păcuraru), Benzar (min.75 - Iancu), Cristocea (min.65 - Cârstocea) - Lupu (min.55 - Sin), Hertu (min.59 - Pantelie), Chiţu (min.65 - Chirilă). Formaţia de pe litoral va susţine următorul meci în cantonamentul din Antalya luni, de la ora 15.00, când va întâlni formaţia rusă FC Salyut Energo Belgorod.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii