Forminte, foarte aproape să lucreze la lotul de gimnastică al Italiei

24 Dec, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
1544
Marime text
Fostul antrenor al lotului naţional olimpic feminin de gimnastică al României, Nicolae Forminte, este foarte aproape să fie numit consilier al directorului tehnic al Federaţiei Italiene de Gimnastică, potrivit declaraţiilor tehnicianului.
Aflat în Constanţa, după ce a fost câteva zile Italia, antrenorul român a declarat că în prezent lucrează la Cesena, unde se ocupă de coordonarea tehnică a pregătirii gimnastelor din Regiunea Emilia Romagna. "Îmi lipseşte ceea ce am lăsat în lot, fără voia mea. În schimb, am scăpat de grija zilei de mâine, din punct de vedere financiar. Aşa cum am mai spus, sunt un antrenor scump. Cred că tot ceea ce am realizat şi cartea mea de vizită mă îndreptăţesc să-mi susţin, cu tărie, valoarea. Nu mai am 20 de ani, ca să spun că sunt la început de drum", a declarat Nicolae Forminte, potrivit Agerpres. În ceea ce priveşte pregătirea lotului român de gimnastică, fostul antrenor coordonator a răspuns că, în opinia sa, Centrul Olimpic din Deva ar fi cel mai bun loc în care gimnastele s-ar putea antrena pentru competiţiile interne şi internaţionale. "Locul lotului este în cea mai bună sală din România. Iar cea mai bună sală de pregătire din ţară este la Deva", a mai spus Forminte potrivit aceleiaşi surse. Lotul de senioare se pregăteşte în prezent la Izvorani, sub conducerea Marianei Bitang şi a lui Octavian Bellu. Nicolae Forminte îşi va petrece Sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou alături de familie, la Constanţa, după care se va întoarce în Italia.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii