Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:06 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fosta multipla campioana nationala lupta pentru supravietuire

ro

16 Feb, 2005 00:00 642 Marime text

R.C. Farul "impresioneaza" doar prin dificultatile financiare

Problemele financiare grave prin care trece Clubul de Rugby Farul in acest sezon, continua sa macine conducerea constanteana, care nu gaseste deocamdata solutiile optime pentru a oferi jucatorilor sai cele mai bune conditii de pregatire. Astfel, lipsa apei calde de la sediul clubului fanion al Constantei continua sa fie o problema stringenta, ce obliga formatia de la malul marii sa se antreneze pe o baza sportiva departe de cerintele primului esalon rugbystic al tarii. In ce priveste lotul avut la dispozitie de antrenorul Adrian Pllotschi, acesta este in mare parte acelasi ca si in prima parte a campionatului. Doar Ionut Hopartean (plecat in Franta), Gheorghita Panait (a renuntat la activitatea sportiva), Leonard Tatarus si Marian Croitoru (nu mai doresc sa se pregateasca cu Farul), sunt jucatorii pe care tehnicianul constantean nu va mai putea conta in ultima parte a sezonului. De asemenea, un alt jucator de valoare al Farului care a pus umarul la clasarea echipei constantene pe locul sase, dupa derularea primelor zece etape, Toni Pllotschi a primit acceptul clubului constantean de a isi continua pregatirile cu o formatie franceza pana pe 01.03.2005. Atunci, daca cele doua cluburi vor ajunge la o intelegere, Toni Pllotschi va putea debuta la noua sa echipa. In schimb, alti rugbysti vor aduce un plus de forta echipei de pe litoral. Acestia sunt Constantin Gheara, Iulian Catruna, Ginel Lupescu, vechi jucatori ai Farului, dar care au evoluat foarte putin in tur datorita unor accidentari, precum si alti patru tineri rugbysti carora clubul constantean le-a facut dubla legitimare. Dintre acestia, Corban (linia a 2-a), este anuntat ca o mare speranta de catre presedintele Traian Patrahau. In aceste conditii, R.C. Farul a devenit "mezina" campionatului intern, media jucatorilor sai fiind de 20 de ani. Referitor la perioada de pregatire a constantenilor inainte de startul campionatului intern ce va debuta pe 12 martie (Farul va intalni in deplasare pe Stiinta Petrosani), presedintele Traian Patrahau a stabilit un cantonament la Tusnad ce va avea loc la sfarsitul acestei luni. "Chiar daca nu vom putea conta pe Ovidiu Dumbrava (selectionat la echipa nationala de juniori care va participa in aceasta perioada la Campionatul Mondial din Australia), poate chiar si pe Daniel Carpo ce ar putea fi selectionat la prima reprezentativa pentru C.E.N, speram sa incepem cu dreptul ultima parte de campionat. De aceea, cu cele 55 milioane primite de la Steaua in contul lui Catalin Nicolae si avand,, ca de obicei, sprijinul Directiei Judetene pentru Sport, am programat acest cantonament la Tusnad, dar am si achitat o mare parte din datoriile catre jucatori. Macar la acest capitol sa existe o liniste in cadrul lotului, pentru ca in ce priveste sprijinul noului sponsor..., implicarea acestuia este deocamdata departe de asteptarile noastre", declara presedintele Traian Patrahau. In aceasta privinta, dorim si noi sa-i reamintim domnului Williams (presedinte al firmei portuare ce a incheiat un contract de sponsorizare cu R.C. Farul) ca este departe de a asigura conditii bune de antrenament unei echipe ce are in palmares sase titluri de campioana. Cum domnia sa a afirmat ca a jucat rugby in tinerete in campionate puternice ale lumii, suntem convinsi ca stie ce inseamna conditiile ce pot duce la performanta. Insa, daca o fi fost un jucator mediocru, probabil ca de aceea nici nu isi doreste o implicare serioasa in destinul formatiei constantene...
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii