Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:28 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotbalistii nationalei vor un start bun in preliminarii

ro

30 Aug, 2006 00:00 881 Marime text
Echipa nationala a Romaniei a efectuat, luni dupa-amiaza, pe stadionul Farul din Constanta, primul antrenament dinaintea meciului cu Bulgaria, programat sambata, la ora 21.00, in grupa G a preliminariilor Euro-2008. La sedinta de pregatire au participat inclusiv Adrian Mutu, Bogdan Lobont, Daniel Niculae, Razvan Rat si Laurentiu Rosu, care au lipsit de la reunirea ce a avut loc dimineata, la Casa Fotbalului. Gabriel Tamas a ajuns ieri la Constanta, echipa sa, Celta Vigo, evoluand luni in campionatul Spaniei.Fundasul Cosmin Contra a declarat la finalul antrenamentului ca punctele puse in joc in meciurile cu Bulgaria si Albania sunt vitale in lupta pentru calificare. "Sunt vitale cele sase puncte puse in joc. Cred ca un start bun in preliminarii ne da mai mari sanse de calificare. Trebuie sa-i respectam pe bulgari, dar nu sa ne temem de ei, pentru ca nu ne sunt superiori. Ma bucur ca Ionel Ganea a revenit la echipa nationala. Cred ca avem nevoie de el, pentru ca in acest moment avem probleme in atac, dupa accidentarile lui Buga si Mazilu", a afirmat Contra. Mijlocasul Sorin Paraschiv crede ca Romania isi va ingreuna misiunea in preliminariile Campionatului European din 2008 daca nu va reusi sa invinga Bulgaria in primul meci din grupa G. "Trebuie sa incepem cu dreptul. Bulgaria este o echipa foarte puternica, daca nu vom castiga acest meci ne va fi foarte greu. Si cu Albania trebuie sa fim atenti, pentru ca si in celelalte calificari s-au pierdut puncte cu echipe mici si acest lucru ne-a costat", a subliniat Paraschiv. De asemenea, selectionerul Victor Piturca spera ca Romania sa aiba sansa si sa castige primul joc din preliminarii. El a apreciat ca diferenta intre Romania si Bulgaria, doua echipe care se cunosc bine, va fi facuta de pregatirea psihica a jucatorilor. "Am aflat si eu despre faptul ca bulgarii au si o motivatie financiara pentru acest meci, ceea ce nu face decat sa ne confirme faptul ca Stoicikov se bazeaza pe acest joc in care vrea sa scoata un rezultat pozitiv. Si noi vom fi motivati, dar la indeplinirea obiectivelor", a afirmat Piturca.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii