Grigorie Tudor asteapta minimercato
Grigorie Tudor asteapta minimercato
22 Apr, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
2141
Marime text
Midia Navodari incearca un transfer de senzatie
Conducerea divizionarei B de fotbal Midia Navodari anunta, in urma cu cateva saptamani, ca pana la inceputul campionatului viitor va incerca sa transfere sase jucatori noi. Unul dintre ei urma sa fie legitimat in cel mai scurt timp, un altul, pana la finele actualei editii de campionat, iar restul in vara. "Suporterii Midiei s-ar putea sa aiba o surpriza placuta saptamana viitoare. Suntem in discutii avansate cu un jucator foarte bun, un coordonator de joc cunoscut. Nu pot spune mai multe acum, astept ca el sa semneze si abia apoi sa-l anuntam", afirma la vremea respectiva directorul sportiv Constantin Stamate. Numele celui pe care Midia vrea sa-l transfere este Grigorie Tudor. Fost fotbalist si pe la FC Farul, mijlocasul de 30 de ani a evoluat ultima data la FC Arges si este dispus sa-si puna semnatura pe un contract cu Midia. De altfel, el se pregateste deocamdata cu gruparea patronata de Adrian Vlad, insa nu a semnat momentan. "Asteptam perioada de minimercato. Din cate se pare, aceasta ar putea fi saptamana viitoare. Abia maine (n.r.- astazi) se hotaraste", a afirmat ieri Stamate. Daca transferul sau se va rezolva saptamana viitoare, el ar putea debuta in tricoul navodarenilor in etapa a 24-a, cand Midia va evolua in deplasare, contra Gloriei Buzau. "Grigorie Tudor face antrenamente la noi. El este stabilit in Constanta si doreste sa-si incheie cariera sportiva aproape de casa", a mai spus Stamate.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii