Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:38 16 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Halep invinsa in primul meci la Australian Open

ro

15 Jan, 2010 02:53 1114 Marime text

halep.jpgJucătoarea de tenis Simona Halep a început extrem de prost noul an, fiind învinsă chiar în primul meci din 2010. Astfel, sportiva legitimată la Tenis Club Idu (locul 185 în clasamentul WTA) a fost eliminată din primul tur al calificărilor turneului de Grand Slam de la Melbourne, Australian Open, de Stephanie Foretz (Franţa, locul 163 WTA), cu scorul de 4-6, 6-4, 4-6. Meciul a fost unul echilibrat şi s-a întins pe parcursul a două ore. Simona (19 ani) a fost singura tenismenă din România prezentă în turneele de calificare, fiind în acelaşi timp la prima participare la turneul australian. Pe tabloul principal feminin vor fi prezente cinci sportive din România: Sorana Cârstea, Raluca Olaru, Monica Niculescu, Edina Gallovits şi Alexandra Dulgheru. Tragerea la sorţi pentru partidele de pe tabloul principal atât la masculin cât şi la feminin va avea loc astăzi, în timp ce turneul propriu-zis va începe luni, 18 ianuarie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii