Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:06 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Halep, la primul turneu in 2009

ro

03 Feb, 2009 03:00 958 Marime text
După o absenţă de trei luni de pe terenul de tenis, constănţeanca Simona Halep revine pentru primul turneu din acest an. Câştigătoare a Roland Garros la juniori, Halep va participa, în această săptămână, la turneul de la Sutton (Marea Britanie), competiţie cu premii totale în valoare de 25.000 de dolari. Numărul 342 mondial va trebui însă să treacă de calificări, unde este cap de serie numărul 2. Astfel, în drumul spre tabloul principal al competiţiei, Halep o va întâlni, în turul inaugural, pe reprezentanta gazdelor, Jade Windley. Ultimul turneu la care participase constănţeanca a fost cel de la Minsk, desfăşurat în luna noiembrie a anului trecut, când după ce a trecut de calificări, a fost eliminată, în primul tur, de rusoaica Ekaterina Ivanova (locul 153 în clasamentul WTA). La turneul din Marea Britanie mai luptă pentru accesul pe tabloul principal Alexandra Dulgheru şi Cristina Andreea Mitu. Singura reprezentantă calificată direct este Elora Dabija.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii