Halep triumfa si la senioare
Halep triumfa si la senioare
30 Jun, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
746
Marime text
Dupa succesul de la Paris, sportiva in varsta de 16 ani spera la un nou succes peste aproximativ doua luni cand va evolua la US Open
Parcursul excelent al Simonei Halep din acest an, incununat cu castigarea turneului de Grand Slam de la Roland Garros rezervat junioarelor, a continuat si saptamana trecuta, cand a castigat primul sau turneu de senioare. La doar 16 ani, sportiva legitimata la Tenis Club Idu/CS Farul a obtinut primul ei succes intr-un turneu de senioare, la Kristienhalm, Suedia, competitie dotata cu premii in valoare de 25000 de euro. Halep s-a impus, sambata, in finala competitiei, in fata sportivei din Germania, Anne Schaefer, cu scorul de 6-3, 6-2. In semifinale, adversara constantencei, Johanna Larsson, favorita numarul 2 a competitiei, s-a retras de pe tablou, ceea ce a ajutat-o pe constanteanca sa abordeze mult mai bine finala. Pentru aceasta victorie, Halep, care ocupa momentan locul 493 in ierarhia WTA, a primit 26 de puncte, cu ajutorul carora va urca pana in apropierea pozitiei 350. Dupa victoria obtinuta sambata, Simona a declarat pentru site-ul oficial al competitiei ca va juca in acest an numai la turnee de senioare, singurul turneu de junioare la care va evolua va fi turneul de Grand Slam din Statele Unite, US Open. "Nu voi mai juca la junioare, poate doar la turneul de la US Open. In rest ma voi axa doar pe competitiile de senioare", a spus Halep dupa finala din Suedia. De asemenea antrenorul jucatoarei, Liviu Panait a confirmat ca Simona va mai evolua in acest an la un singur turneu de junioare, cel din Statele Unite, in luna august, iar anul viitor spera ca eleva sa sa-si pastreze titlul castigat la Roland Garros. Dupa acest succes, Simona Halep a plecat spre Italia unde a fost invitata sa joace pe tabloul principal in cadrul turneului de la Cuneo, dotat cu premii in valoare de 100000 de dolari, unde compatrioata sa, Sorana-Mihaela Carstea este favorita competitiei.Cel mai bun an din cariera
Simona Halep a avut in acest an cel mai bun parcurs din cariera in turneele de junioare unde are un record de 21 de victorii si doar doua infrangeri. Sportiva in varsta de 16 ani a obtinut doua trofee in anul 2008 - 49th Trofeo Bonfiglio unde a invins-o in finala pe Bojana Jovanovski (Serbia) si turneul de Grand Slam, Roland Garros, dupa o finala exclusiv romaneasca cu Elena Bogdan. De asemenea, Halep mai are in palmares in acest an, o finala pierduta la Nottinghill si o semifinala la Australian Open. In urma acestor rezultate, constanteanca a urcat in fruntea ierarhiei mondiale a junioarelor in timp ce in clasamentul WTA, Halep ocupa momentan locul 493, dupa aceasta performanta fiind posibil sa urce peste 100 de locuri in ierarhia mondiala a senioarelor.Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii