HCM a umilit Dinamo
HCM a umilit Dinamo
04 Dec, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
878
Marime text
/# In minutul 20 al partidei de ieri, Dinamo abia reusise sa inscrie de trei ori, primind insa 11 goluri de la constanteni
Formatia antrenata de Lucian Rasnita a reusit un meci de vis in prima mansa a optimilor Cupei Cupelor la handbal, surclasand o rivala traditionala si facandu-ne sa credem ca vremurile grele au trecut.Echipa HCM Constanta a facut ieri la Sala Sporturilor probabil cel mai bun meci al ei de la venirea lui Lucian Rasnita ca antrenor, invingand Dinamo cu scorul de 31-20, in optimile Cupei Cupelor. Intr-o atmosfera incendiara (desi sala nu a fost chiar plina), constantenii au inceput furibund, respingand cu succes fiecare atac dinamovist si punctand aproape la fiecare ofensiva. Este de ajuns sa mentionam ca in minutul 20, bucurestenii marcasera doar de trei ori, primind insa 11 goluri. De altfel, toata repriza intai a fost dominata autoritar de catre gazde, care au condus cu 12-6 (minutul 25) sau cu 16-7 la finalul acesteia. Constantenii au facut un foarte bun meci in aparare, inchizand foarte bine culoarele adversarilor si avand in portarul Ionut Stanescu un adevarat gardian, care a intervenit salvator de-a lungul meciului de 22 de ori. Rudi, ca si intreaga echipa de altfel, a readus in memoria publicului constantean meciurile fantastice facute in sezoanele precedente. Partea a doua a intalnirii nu a insemnat nicidecum revirimentul oaspetilor, asa cum se temea o mare parte a audientei. Dimpotriva, HCM a jucat din ce in ce mai bine, distantandu-se progresiv pe tabela de scor, 17-9 (minutul 35), 21-12 (min. 42), 27-14 (cea mai mare diferenta, min. 51) si, in final, 31-20, un scor neverosimil in fata vicecampioanei Romaniei, care ii confera in mod clar prima optiune la calificarea in sferturile competitiei. Surpriza principala pregatita de antrenorul Lucian Rasnita s-a numit Ognjen Kajganic, un transfer destul de misterios al formatiei constantene, insa un jucator care a impresionat clar de la prima sa aparitie sub culorile clubului. Kajganic a evoluat cu o dezinvoltura rar intalnita, marcand de altfel si trei goluri. Pentru HCM, cele mai multe reusite i-au apartinut lui Mihai Timofte (sase). El a fost urmat de Marius Stavrositu si Ivan Smigic (cate cinci), Milutin Dragicevic (patru), George Buricea, Ognjen Kajganic, Miodrag Kazic (cate trei) si Laurentiu Toma (doua). Pe langa ei, au mai evoluat portarii Ionut Stanescu si Mihai Popescu si jucatorii de camp Bogdan Soldanescu, Mykola Kovalenko, Alexander Adzic si Ionut Saulescu. De cealalta parte, cei mai buni marcatori de la Dinamo au fost Valentin Ghionea (cinci goluri) si Leonard Bibirig (patru). HCM a fost incurajat in prima repriza de o galerie noua, insa a beneficiat din a doua parte si de "serviciile" celei intrate in conflict cu conducerea clubului. Pana la urma, cele doua si-au unit fortele, asigurand un fond sonor impresionant. Declaratiile de dupa meci ale celor doi antrenori au fost edificatoare pentru felul in care au decurs ostilitatile pe teren. Constantin Stefan, care a protestat vehement in timpul partidei la adresa arbitrajului, a recunoscut totusi superioritatea constantenilor. "Felicit HCM deoarece au facut un meci reusit. Noi nu ne-am ridicat la nivelul lor si cred ca diferenta nu mai poate fi remontata. Am fost suparat pe arbitri, dar scorul este prea mare ca sa pot da vina pe ei, este numai raspunderea noastra", a afirmat Stefan. La randul sau, Lucian Rasnita a laudat evolutia jucatorilor sai. "Am reusit azi (n.r. ieri) un meci foarte bun, in care apararea in primul rand, a functionat excelent. Eu sunt insa mai sceptic mereu si nu cred ca s-a jucat deja calificarea, mai este si returul de la Buzau", a declarat Rasnita, sustinut in aceasta privinta si de catre portarul Ionut Stanescu. Returul va avea loc la Buzau, duminica, 10 decembrie.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii