Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:48 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HCM obtine o calificare dramatica

ro

20 Oct, 2008 00:00 846 Marime text
1224439253.jpg

Formatia constanteana a recuperat diferenta de sase goluri, inregistrata in mansa tur, si s-a calificat in turul trei al Cupei Cupelor

Handbal Club Municipal reusit sa invinga, sambata, formatia poloneza Vive Kielce cu scorul de 22-15, in mansa retur din cadrul turului doi al Cupei Cupelor. Astfel, echipa antrenata de Zoran Kurtes s-a calificat in urmatoarea faza a competitiei cu scorul general de 43-42. Dupa infrangerea din Polonia, cu scorul de 27-21, Handbal Club Municipal a reusit o revenire spectaculoasa, sambata, in Sala Sporturilor. Avand de recuperat o diferenta de sase goluri si impinsi de la spate de o sala arhiplina, handbalistii constanteni nu au reusit sa se desprinda decisiv pe tabela timp de 15 minute, scorul la jumatatea primei reprize fiind 4-3. Din acel moment, portarul Mihai Popescu isi intra serios in rol si inchide poarta. Vicecampioana trece astfel la carma jocului si egaleaza scorul la general cu cateva minute inainte de finalul primei reprize, acesta fiind 12-6. Polonezii reusesc insa sa mai inscrie doua goluri, stabilind si scorul la pauza, 12-8 pentru HCM. Constantenii incep in forta partea secunda si se desprind la sapte goluri pe tabela, scor 15-8, pastrand avantajul constant, pana aproape de finalul partidei. Ultimele momente ale confruntarii au fost decisive pentru calificarea HCM-ului. Csepreghi il executa pe portarul celor de la Vice Kielce, Kazimir Kotlinski, ducand scorul la 22-14, iar calificarea a devenit certitudine dupa o interventie salvatoare a lui Rudi Stanescu, care a aruncat sala in aer. Cu un ultim efort, oaspetii mai inscriu o data si stabilesc scorul final, 22-15. Astfel, echipa antrenata de Zoran Kurtes si Eden Hairi se califica in turul trei al Cupei Cupelor, cu scorul general de 43-42. Cei mai buni marcatori ai meciului au fost, pentru HCM, Florin Nicolae (6 goluri), Csepreghi (5) si Vukovic (3), in timp ce, la Vive Kielce, cele mai multe goluri au fost inscrise de Podsiadlo (4) si Piwko (3). Antrenorul secund al echipei HCM Constanta, Eden Hairi, i-a felicitat pe jucatori pentru calificare. "In primul rand, felicit jucatorii de la HCM pentru aceasta victorie deosebita, obtinuta mai ales cu aportul apararii. Cred ca, astazi, si spectatorii ne-au dus spre calificare", a spus Hairi. Revenit in aceasta perioada la Constanta, dupa un sezon petrecut la Steaua, George Buricea este bucuros ca a trait din nou atmosfera din Sala Sporturilor si spera ca publicul sa fie la fel de numeros si la urmatoarele meciuri. "Apararea a castigat acest meci si speram ca, in urmatoarele meciuri, publicul sa ne conduca spre alte victorii", a spus Buricea. Handbal Club Municipal Constanta isi va afla adversarul din turul trei al Cupei Cupelor marti, cand este programata tragerea la sorti de la Viena.

Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii