HCM va intalni pe UCM Resita in finala Cupei Romaniei
HCM va intalni pe UCM Resita in finala Cupei Romaniei

Campioana
României la handbal masculin, HCM Constanţa mai are un singur pas
să realizeze eventul în acest sezon, după ce s-a calificat în ultimul
act al
Cupei României, competiţie care se desfăşoară la Braşov.
După ce a eliminat în sferturi Universitatea Cluj, formaţia pregătită de Eden Hairi a trecut ieri şi de câştigătoarea trofeului de anul trecut, Steaua MFA Bucureşti, impunându-se cu scorul de 31-25. Hotărâţi să-şi ia revanşa în faţa roş-albaştrilor, după eşecul suferit anul trecut în aceeaşi fază a competiţiei, Toma şi compania au întâmpinat probleme doar în prima repriză în faţa steliştilor, cele două echipe mergând cap la cap până spre finalul primelor 30 de minute, scor 11-11. Bucureştenii nu au rezistat însă prea mult şi au pierdut contactul cu formaţia de pe litoral în doar câteva minute, scorul devenind la pauză 16-12 în favoarea HCM-ului. Constănţenii şi-au păstrat un avantaj liniştitor pe tabelă şi în a doua parte, Steaua nereuşind în niciun moment al jocului să se apropie ameninţător. Astfel, la final, HCM s-a impus cu scorul de 31-25 şi s-a calificat fără prea mari probleme în finala Cupei Romaniei. În finală, campioana va întâlni vicecampioana din acest sezon, UCM Reşiţa, care a trecut în penultimul act al competiţiei de CSU Suceava, cu scorul de 30-27. Astăzi, cele două formaţii vor avea zi liberă, câştigătoarea ediţiei 2010 a Cupei României urmând să fie stabilită mâine, când, de la ora 13.00, este programată finala competiţiei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp