Iacob-Ridzi a premiat fostele glorii constantene
Iacob-Ridzi a premiat fostele glorii constantene

Gheorghe Hagi a primit diploma de excelenţă din partea ministrului
Tineretului şi Sportului, pentru realizarea Academiei de Fotbal care-i poartă
numele
Deşi îşi anunţaseră prezenţa la şedinţa de analiză privind activitatea DSJ
Constanţa şi a CS Farul pe anul 2008, secretarul de stat al Ministerului
Tineretului şi Sportului, Octavian Belu, şi consilierul prezidenţial Mariana
Bitang nu au mai sosit la Constanţa, singura care a răspuns invitaţiei a fost
ministrul Monica Iacob-Ridzi.
Alături de conducătorii DSJ şi CS Farul, au
mai fost prezenţi în sala de conferinţe a hotelului IBIS antrenori emeriţi,
sportivi cu performanţe, dar şi partenerii tradiţionali, reprezentanţi ai
federaţiilor sportive, administraţiei locale, primăriilor din mediul rural,
universităţilor constănţene, inspectoratului şcolar, ai poliţiei, jandarmeriei,
pompierilor, direcţiilor de tineret şi sănătate publică. Evenimentul a început
cu un scurt moment de reculegere în memoria lui Claudiu Gabriel Bujin, fostul
atlet al Clubului Sportiv Farul, răpus de cancer luna trecută. De asemenea, în
cadrul şedinţei, ministrul a premiat fostele glorii ale sportului constănţean,
această acţiune făcând parte din proiectul „Să ne amintim de ei", iniţiat, în
urmă cu doi ani, de DSJ Constanţa. Printre aceştia s-au numărat Carmen
Marinescu - fostă voleibalistă la CS Farul şi a naţionalei României, cea mai
bună ridicătoare a Constanţei, actualmente profesor de educaţie fizică şi sport
la Şcoala numărul 22 -, atleţii veterani Veronica Negreanu, Lucian Borcescu şi
Paul Constantin Lazăr, Alexe Ciocănel - fost preşedinte al secţiei de
gimnastică şi deţinător al altor funcţii administrative la CS Farul -, Ismet
Akseit Omer, profesor de educaţie fizică la Grupul Şcolar Cobadin, promotor al
sportului în mediul rural. În cadrul evenimentului au mai fost premiate şi
atletele legitimate la CS Farul, Anca Heltne şi Nicoleta Grasu, ultima fiind
medaliată cu aur în probele de aruncări de la Cupa Europei. Fostul căpitan al
echipei naţionale, Gheorghe Hagi, a primit din partea DSJ diploma de excelenţă
pentru realizarea primei academii de fotbal din judeţ. Şedinţa a continuat apoi
cu prezentarea de către preşedintele Clubului Sportiv Farul, Ilie Floroiu, a
bilanţului pe anul 2008.
Traian Petcu aleargă şi la 85 de ani
În cadrul proiectului „Să ne amintim de ei" a mai fost premiat şi cel mai
vârstnic atlet constănţean, Traian Petcu, care, la peste 80 de ani, încă mai
participă la concursurile de cros, la categoria sa de vârstă. După ce a
câştigat Crosul naţional de la Piteşti, alergătorul de cursă lungă a terminat
pe primul loc şi la Crosul Primăverii de la Sovata, competiţie ajunsă la ediţia
cu numărul 15, organizată de Direcţia pentru Sport a Judeţului Mureş şi
primăria locală. Petcu a alergat pe distanţa de patru kilometri, fiind
imbatabil la secţiunea de vârstă +80 de ani.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp