Ilie Ologu a fost condus pe ultimul drum (galerie foto)
Ilie Ologu a fost condus pe ultimul drum (galerie foto)

După Sevastian
Iovănescu, Constanţa a mai pierdut un fost jucător al Farului. Ilie
Ologu a
fost înmormântat ieri la Cimitirul Central. Pe ultimul drum, i-au stat
alături
rude, prieteni, dar şi foştii săi colegi cu care a jucat pentru formaţia
constănţeană în anii '60-'70, precum Mareş, Tănase, Nistor, Mustafa sau
Constantinescu. „Este un mare regret că a plecat dintre noi Ilie Ologu.
După
Iovănescu iată că ne mai părăseşte un fost jucător al Farului, un coleg,
un
jucător cu foarte mari calităţi şi un om deosebit. A fost printre
singurii care
a reuşit să învingă Dinamo cu Farul şi pe vremea când a jucat la
Hunedoara", a
spus un fost mare jucător al formaţiei de pe litoral, Dumitru Antonescu.
Ilie
Ologu a decedat miercuri, la vârsta de 67 de ani. „Motoreta", după cum
era
poreclit, a făcut parte din marea echipă a FC Farul din anii '60-'70,
perioadă
în care FC Farul a obţinut una dintre cele mai importante performanţe
din
istoria clubului: clasarea pe locul 4 în prima ligă în 1967 şi
disputarea finalei
Cupei Balcanice în 1966, pierdută în faţa Rapidului, cu echipa Uţu,
Manciu,
Georgescu, Tîlvescu, Koska, Gref, Etem, Manolache, Pleşa, Antonescu,
Tufan,
Iancu, Kallo, Zamfir, Caraman, Bükössy, Mareş şi Dumbravă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp