Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:47 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inca o zi pana la confruntarea cu Auxerre

ro

14 Jul, 2006 00:00 783 Marime text

# Antrenorul "rechinilor", sarbul Momcilo Vukotici, este constient de forta francezilor pe teren propriu, afirmand ca acestia au castigat in sezonul trecut 13 din 17 meciuri "acasa" si doreste ca Farul sa practice o aparare avansata * Interesul pentru partida nu pare a fi foarte mare in randul suporterilor din "hexagon", dovada fiind spatiul restrans alocat pe site-ul oficial al echipei * Biletele puse in vanzare pentru meci costa intre 6 si 12 euro, iar copiii cu varste de pana la 16 ani pot plati doar jumatate de pret * Nu va trece decat o saptamana de la returul cu francezii, de pe 22 iulie, iar "rechinii" vor intra "in paine" si in campionat, ei deplasandu-se la Arad pentru a disputa primul meci din noul sezon, contra lui UTA * Calificarea constantenilor in turul doi preliminar al Cupei UEFA va fi recompensata de catre conducerea clubului cu sume record

Fotbalistii echipei Farul Constanta se afla de doua zile in localitatea franceza Troyes, la 18 kilometri de Auxerre, orasul in care va avea loc duelul cu cei de la Auxerre, in mansa intai a turului trei al Cupei UEFA Intertoto. Dupa cum se stie, varianta cazarii in acest orasel, la hotelul "Mercure", a fost adoptata ca urmare a faptului ca in Auxerre toate locurile sunt ocupate. Acest lucru se datoreaza Marelui Premiu al Frantei de Formula 1, de la Magny Cours, care va avea loc la sfarsitul saptamanii. Inca de la Constanta, antrenorul "rechinilor", sarbul Momcilo Vukotici, era constient de forta francezilor pe teren propriu, afirmand ca acestia au castigat in sezonul trecut 13 din 17 meciuri "acasa". El doreste, in acest sens, ca elevii sai sa practice o aparare avansata, iar mijlocasii defensivi sa fie capabili de a recupera baloane. Un atu al celor de la Farul ar putea fi numarul de meciuri oficiale pe care l-au jucat in acest sezon, patru, fata de nici unul al francezilor de la Auxerre. Interesul pentru aceasta partida nu pare a fi foarte mare in randul suporterilor din "hexagon", dovada fiind spatiul alocat pe site-ul oficial al echipei. Este specificat faptul ca Auxerre va juca pe Abbe Deschamps contra lui Farul Constanta din Romania, dar stirea nu este mai ampla decat cele referitoare la meciurile de pregatire ale lui AJA, contra lui Dinamo Zagreb sau Sahtior Donetk de exemplu. Biletele puse in vanzare pentru meci costa intre 6 si 12 euro, iar copiii cu varste de pana la 16 ani pot plati doar jumatate de pret. Calificarea constantenilor in turul doi preliminar al Cupei UEFA va fi recompensata de catre conducerea clubului cu sume record, aceasta fiind o dovada a importantei acordate dublei manse. Desi toti jucatorii care participa la campania europeana a Farului s-au declarat in primul rand interesati de calificare, sumele pe care le-ar primi in caz de reusita nu sunt deloc neglijabile, 10.000 de dolari de persoana. In total, un jucator ar putea primi 15.000 de dolari, tinand cont si de primele care le-a incasat deja in celelalte meciuri, cu Pobeda Prilep si cu Lokomotiv Plovdiv. Curca, Vlas, Stanca, Farmache, Bacila, Barbu, Gheara, Schiopu, L. Florea, Gurita, Voiculet, Todoran, Larie, Apostol, Pacuraru, Soare, Lungu, Boghitoi, Disney, T. Moldovan, D. Florea si Fl. Neaga sunt cei 22 de fotbalisti constanteni care au facut deplasarea in Franta si pe care se va baza tehnicianul Vukotici. Returul este programat pentru data de 22 iulie, la orele 19.00, iar la centru se va afla arbitrul portughez Bruno Duarte Paixao.Doar o saptamana de pauza inaintea noului sezonNu va mai trece decat o saptamana si "rechinii" vor intra "in paine" si in campionat, ei deplasandu-se la Arad pentru a disputa primul meci din noul sezon, contra lui UTA. Urmeaza o noua intalnire cu fostul antrenor Petre Grigoras, la Constanta, in etapa a II-a, in care "marinarii" spera sa razbune infrangerea din finalul campionatului trecut. Etapele III si IV par a fi mai usoare pentru constanteni, adversarele fiind FC Vaslui si nou promovata Unirea Urziceni. Intalnirea cu "granzii" de la Steaua este programata la Bucuresti, in etapa a V-a, pentru ca in runda urmatoare, fotbalistii de pe litoral sa primeasca vizita unei alte nou promovate, Ceahlaul Piatra Neamt. Vor veni apoi cinci etape extrem de dificile pentru elevii lui Vukotici. Mai intai va fi meciul de la Pitesti cu un FC Arges intarit semnificativ in vara. Apoi, urmeaza intalnirea cu FC National de la Constanta, cea cu Rapid, din Giulesti, cea cu Sportul pe teren propriu si in fine, perioada dificila se va incheia cu un meci la Bucuresti contra lui Dinamo. Etapa a XII-a va programa pe litoral meciul Farul - Jiul Petrosani, iar in cea de-a XIII-a jucatorii nostri vor evolua la Bistrita in compania Gloriei. Finalul de tur va fi din nou unul dificil, cu exceptia (poate) etapei cu numarul 15, cand la malul marii va veni Poli Iasi. In rest, o deplasare pentru constanteni la Timisoara, in etapa a XIV-a, una la Craiova, in runda a XVI-a si in fine, ultimul meci, cel de pe teren propriu cu CFR Cluj.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii