Istoria sportului constănţean / Fotbal (XVI) Cum a câştigat Farul primele două titluri de campioană la juniori
Istoria sportului constănţean / Fotbal (XVI): Cum a câştigat Farul primele două titluri de campioană la juniori


În 1960, campionatul de juniori al judeţului Constanţa era organizat în patru serii, alcătuite geografic. Pe primul loc, în Seria Sud, s-a clasat Cernavodă, cu echipa: Marincea, Culea, Dan, Diociu, Aurel Pleşa, Dumitru Pleşa I, Dumitru Pleşa II, Zaharia, Iordăchescu, Bojici, Rizea, Şt. Pleşa, Mincă. La nivel judeţean, prima poziţie i-a revenit Farului, care avea să ajungă însă în finala pe ţară, pierzând cu 2-5 în faţa echipei UT Arad. În sezonul 1961/1962, formaţia de juniori a clubului Farul reuşeşte să câştige titlul naţional, aşteptat mai bine de trei decenii de tinerii constănţeni. Jucau pe atunci Argeşeanu, Văileanu, Caraivan, Hula, Strâmbeanu, Teodorescu, Ologu, Manea, Vlad sau Dragu. În anul următor, Farul cucereşte a doua medalie de aur, evoluând printre alţii Argeşeanu, Ovezea, Stoica, Melenco, Olteanu, Dragu, Vlad, Ion Cojocaru, Chirez. Prima performanţă a fost realizată sub bagheta neobositului Bibi Smărăndescu, ca o răsplată pentru activitatea sa de o viaţă în slujba fotbalului constănţean, iar a doua cu Petre Comăniţă.
Fotbalul feminin
Jocul cu mingea de fotbal practicat de femei a apărut public în Germania, după Primul Război Mondial. În ţara noastră, prima echipă a luat fiinţă în anul 1929, în oraşul Inău, într-o comunitate săsească.
La Constanţa, fotbalul feminin îşi datorează apariţia neastâmpăratului Gh. Cormoş, pe atunci contabil-şef la Regionala Auto, care, în 1970, înfiinţează patru echipe, Transporturi, Victoria, Venus şi Autobuzul, pregătite mai bine de zece ani de neobositul antrenor Iosif Bukossy. Timp de aproape 20 de ani, pentru implementare, extindere şi consolidare, se organizează întreceri locale. Ca urmare a acestei activităţi, în 1990 se constituie echipa CFR, care promovează în Divizia A. După un sezon însă, retrogradează. În acelaşi an, echipele din transporturi sunt preluate de SNC, sub conducerea tehnică a unui alt împătimit, antrenorul Ion Zlate. În 1995, SNC fuzionează cu CFR, formându-se o echipă redutabilă, care promovează în Divizia A.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp