Jucatorii HCM-ului isi conduc antrenorul pe ultimul drum
Jucatorii HCM-ului isi conduc antrenorul pe ultimul drum

Sicriul cu trupul
neînsufleţit al fostului antrenor al campioanei Handbal Club Municipal
Constanţa, Zoran Kurtes, a fost transportat ieri dimineaţă la Aeroportul
Mihail
Kogălniceanu, de unde a fost preluat de un avion cu destinaţia Belgrad.
Costurile zborului au fost suportate de Consiliul Judeţean Constanţa.
Din
capitala Serbiei o maşină funerară a preluat sicriul până la Novi Sad,
locul
unde va avea loc înmormântarea. Întreaga conducere a clubului
constănţean,
împreună cu lotul de jucători, va pleca în această dimineaţă la Novi
Sad, în
Serbia, pentru a participa la înmormântarea lui Zoran Kurtes. „Din
păcate,
suntem nevoiţi să mergem în Serbia, în loc să ne bucurăm cu toţii de
Cupa
României. Era foarte sănătos, ducea o viaţă extraordinar de echilibrată.
Îşi
dorea mult să câştigăm şi Cupa", a declarat portarul Ionuţ Stănescu.
Zoran Kurtes a decedat vineri seară, în
camera sa de hotel. Tehnicianul sârb se pregătea să urmărească un meci
de
baschet la televizor, când i s-a făcut dintr-o dată rău şi s-a aşezat pe
patul
din camera de la Hotelul Flora din Mamaia. Un echipaj SMURD a încercat
timp de
o oră să-l resusciteze, fără să reuşească. Cu doar o seară înainte,
Kurtes
împreună cu întreaga echipă HCM Constanţa au primit trofeul de campioni.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp