Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:55 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jucătorul lui AC Milan a plecat de la FC Farul

ro

23 Jan, 2013 20:31 2654 Marime text
cantonament.jpgFC Farul începe astăzi primul cantonament al iernii. Pregătirea se desfăşoară la Constanţa, lotul stabilindu-şi cartierul general la baza proprie. Antrenorii Alin Artimon şi Decebal Gheară s-au oprit asupra următorului lot de jucători: Bolboaşă, Neagu - portari; Băjan, Ţabără, E. Năstase, Buzea, Erdal, Niţescu, Cl. Popa, Săceanu, Stavian, B. Nicola, Sg. Popescu, Călinţaru, Coteanu, S. Chiţu, Stoianof, Pâslaru, Gavrilă, Ivanovici, Ghenciu, A. Tudor - jucători de câmp.

În lot nu mai apare Cristian Daminuţă, fotbalistul de 22 de ani care aparţine de AC Milan şi care venise în probe la Farul. Principalul Artimon a explicat că „jucătorul nu mai e la noi, a avut o opţiune pentru un alt club". Echipa este CS Buftea, unde Daminuţă negociază pentru un contract până în vară, cu posibilitate de prelungire. Ieri, fotbalistul a fost folosit în amicalul câştigat de Buftea cu Baloteşti, scor 2-1, în care a marcat un gol din lovitură liberă.

Pe lângă Daminuţă, la Farul nu mai sunt nici tinerii testaţi în ultimul timp, inclusiv în jocul-şcoală de la Ovidiu: Maxim, Vodiţă, Tătar, Buga, Paraschivoiu, Eracai, Bogoş şi Nasta. Revine în schimb mijlocaşul Ferdi Ghenciu, pe care Alin Artimon îl exclusese de la prima echipă pe termen nelimitat după acea partidă „în familie". „La cererea celor trei căpitani, am hotărât să-i mai dau o şansă. Ghenciu a vorbit în faţa colectivului, în vestiar, şi şi-a luat angajamentul că-şi va schimba atitudinea. În continuare, depinde numai de el", a spus Alin Artimon. După plecarea lui George Curcă, căpitanul din tur al Farului, banderola a trecut la Sorin Chiţu, urmat de Stoianof şi Buzea. „Chiţu şi Stoianof erau numărul doi şi trei după George Curcă, iar pe Buzea, având în vedere că este cel mai vechi jucător din lot, l-am numit eu. Însă această ierarhie va funcţiona până când se va definitiva lotul, moment în care jucătorii îşi vor alege căpitanii", a mai spus Artimon.

Duminică, meci cu CS Agigea

De astăzi şi până la finele cantonamentului (3 februarie), fotbaliştii Farului vor efectua câte două antrenamente pe zi, cu excepţia zilei de duminică, 27 ianuarie, când este programat primul amical, de la ora 11.00, la Ovidiu, pe terenul sintetic de la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi". Adversara Farului va fi CS Agigea, echipa clasată pe locul doi în Seria Est a Ligii a IV-a constănţene.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii