Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:48 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„La Constanţa este o atmosferă perfectă pentru promovare" Echipa lui Hagi începe cursa spre Liga I

ro

19 Aug, 2011 00:00 1723 Marime text
fcviitorul.jpgDivizionara secundă, FC Viitorul va debuta în noul sezon al Ligii a II-a, mâine, de la ora 11.00, pe stadionul Orăşenesc din Ovidiu, în faţa formaţiei Dunărea Galaţi.

După ce a reuşit să se întărească în această vară cu mai mulţi jucători, printre aceştia şi câţiva componenţi ai Stelei, echipa antrenată de Cătălin Anghel vrea să confirme în primul meci oficial al sezonului că se numără printre favoritele la promovare. „Suntem pregătiţi şi vrem să debutăm cu o victorie în noul sezon. Ne aşteaptă un meci foarte dificil, contra unei echipe foarte bine organizate şi omogene, care are în componenţă jucători ce evoluează de câţiva ani împreună. Avem un lot echilibrat, atât numeric, cât şi valoric, şi rămâne să demonstrăm în teren că avem valoare şi că merităm să învingem. Obiectivul nostru este să câştigăm toate meciurile, iar cel mai important este primul, cel de sâmbătă, cu Dunărea Galaţi", a declarat antrenorul celor de la FC Viitorul, Cătălin Anghel. La rândul său, una dintre cele mai importante achiziţii din această vară reuşite de gruparea de pe litoral, Mihai Onicaş a precizat că la Constanţa este o atmosferă propice pentru ca echipa să poată realiza obiectivul propus pentru acest sezon. „Mă simt foarte bine la Constanţa, unde am găsit o atmosferă perfectă pentru promovare. În pregătiri am înregistrat rezultate bune, iar prin evoluţiile pe care le-am avut am demonstrat că ne dorim să facem performanţă. Vrem ca suporterii să vină în număr cât mai mare alături de noi pentru a-şi da seama, pe viu, că FC Viitorul îşi doreşte să facă performanţă", a spus fostul jucător al „roş-albaştrilor". Partida de la Ovidiu va fi arbitrată de Iulian Călin (Ştefăneşti, Argeş), ajutat la cele două margini de Florin Neacşu (Câmpulung Muscel, Argeş) şi Marius Bobe (Videle, Teleorman). Arbitru de rezervă a fost desemnat Florin Dan (Olteniţa, Călăraşi).

Cu Ulmu în Cupă

Ieri, Federaţia Română de Fotbal a stabilit cele 28 de confruntări din turul IV al Cupei României, ediţia 2011-2012. FC Viitorul Constanţa va evolua pe terenul formaţiei călărăşene Phoenix Ulmu, echipă ce activează în Liga a III-a. Întâlnirea Phoenix Ulmu - FC Viitorul se va disputa marţi, de la ora 17.30. În ediţia precedentă a Cupei României, FC Viitorul a ajuns până în faza şaisprezecimilor de finală ale Cupei României, fiind eliminată de formaţia de Liga I, Pandurii Târgu-Jiu.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii