Lucian Rasnita a fost suspendat
Lucian Rasnita a fost suspendat

Primarul Mircea Gutău a declarat, la ieşirea de la şedinţa Consiliului de
Administraţie al CNOE, că directorul-coordonator Lucian Râşniţă şi antrenorii
Ion Belu şi Costel Oprea vor fi suspendaţi din funcţie în urma scandalului
sexual declanşat la Râmnicu Vâlcea. Fostul tehnician al grupării feminine CS
Tomis declara, ieri, că el le va acţiona în instanţă pe cele trei sportive care
„au făcut afirmaţii mincinoase" şi pe jurnalistul Florin Caramarov de la
cotidianul Prosport, pentru calomnie. „Mi-am angajat un avocat şi pot spune că,
în faţa Consiliului de Administraţie, pot veni şi eu cu dovezi care să îmi
apere imaginea. Înregistrările audio sunt de un montaj ieftin. Din 17 ianuarie,
de când Andreea Molnar Adespii spune că eu am atentat la pudoarea ei, şi până
astăzi, ce a păţit de nu a făcut reclamaţii?", declara, în urmă cu două zile,
Râşniţă. Scandalul mediatic a început marţi, când cotidianul Prosport a
dezvăluit că trei sportive l-au denunţat pe Râşniţă, pentru hărţuire sexuală,
la directorul Colegiului Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea, Ion Florescu,
care a dus plângerile mai departe, la preşedintele CNOE, primarul Mircea Gutău.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp