Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:03 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Marinarii", impotriva juniorilor din Ghencea

ro

27 Nov, 2009 22:31 1374 Marime text
farul.jpgÎn cazul unui succes, Farul poate urca pe locul 3 în clasamentul Seriei II, în funcţie de rezultatele celorlalte meciuri ale rundei cu numărul 16

Dacă tehnicianul Farului, Gică Butoiu, nu-i poate folosi pe fundaşii Papp şi Diogo Da Silva, mijlocaşul Cristocea şi atacantul Marius Ene, adversarii de la Steaua II au fost nevoiţi să convoace jucători de la echipa a treia pentru a-i înlocui pe cei indisponibili.

După ce antrenorul „marinarilor" nu-i va putea folosi în meciul din deplasare, cu Steaua II, pe cei doi fundaşi centrali titulari (Diogo Da Silva - accidentat şi Papp - suspendat), dar nici pe Cristocea, şi el cu probleme medicale, Butoiu l-ar putea pierde şi pe atacantul Marius Ene. Acesta urmează un tratament după ce i s-a umflat o măsea în urma unei intervenţii stomatologice. Astfel, Ene are puţine şanse să fie refăcut până la ora meciului, în locul său fiind chemat la antrenament, de la Farul II, vârful în vârstă de 19 ani, Ştefan Sandu. În ceea ce priveşte centrul defensivei formaţiei constănţene, Butoiu i-ar putea înlocui pe Da Silva şi Papp cu Ion Barbiu şi Buzea, o soluţie fiind şi veteranul Cosmin Paşcovici, cel care a jucat foarte puţin în acest sezon pentru gruparea de pe litoral. De cealaltă parte, antrenorul roş-albaştrilor, Leonard Strizu, se confruntă cu probleme de efectiv înaintea meciului cu „marinarii". Mai mulţi jucători au probleme medicale şi nu se poate conta pe recuperarea lor în timp util. În aceste condiţii, tehnicianul caută soluţii pentru înlocuirea lor, fiind prezent la meciul din Liga a IV-a, dintre Steaua III şi Concordia II Chiajna, câştigat de bucureşteni cu scorul de 1-0. La final, Strizu a decis să convoace la antrenamentele echipei secunde trei dintre jucătorii care au evoluat pe terenul sintetic din Ghencea împotriva formaţiei din Ilfov. Este vorba de Ionuţ Nicolae şi de doi juniori, Florentin Matei ('93) şi Roberto Drăgan ('94). Florentin Matei este mare speranţă pentru viitorul clubului din Ghencea, patronul plătind la începutul anului pentru a-şi asigura serviciile tânărului fotbalist, dorit şi de Espanyol Barcelona, nu mai puţin de 225.000 de euro, sumă pe care şi ibericii erau dispuşi să o achite.

Nouă etape fără victorie

Constănţenii pot profita în această partidă şi de faptul că echipa pregătită de Strizu are un parcurs mai slab în ultimele etape. Bucureştenii au bifat runda trecută cel de-al nouălea meci fără victorie, seria rezultatelor slabe retrogradând Steaua II până pe locul 13 în clasamentului Seriei a II-a, cu 17 puncte. Altfel, în funcţie de rezultatele celorlalte partide ale etapei, Farul poate urca până pe locul 3 în clasament, în cazul unei victorii. Meciul dintre Steaua II şi FC Farul, programat duminică, de la ora 13.00, va fi condus de o brigadă de arbitri formată din Cristian Sava (Bacău) la centru, ajutat la cele două margini de asistenţii Lucian Sârbu şi Dănuţ Dumitru (ambii din Focşani).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii