„Marinarii", învinşi la limită în Ghencea
„Marinarii", învinşi la limită în GhenceaCu patru meciuri rămase de disputat din actualul sezon, Farul ocupă locul 13 în Seria I din eşalonul secund, cu 30 de puncte
Măcinată de accidentări şi suspendări, în condiţiile în care lotul era destul de subţire, formaţia pregătită de Gheorghe Butoiu a fost învinsă sâmbătă la limită, pe terenul celor de la Steaua II, într-o partidă din etapa a XXVII-a din Seria I a eşalonului secund.
Steliştii au fost la cârma jocului în primele 45 de minute ale meciului, ratând şi cele mai mari ocazii prin Văduva, în minutul 33, şi prin Vlad Rusu, trei minute mai târziu. Mai mult, „marinarii" au rămas pe parcursul primei părţi şi fără Borza, înlocuit în minutul 16 de Dutciuc, atacantul constănţean accidentându-se în urma unui duel cu un adversar. Dominarea gazdelor a fost răsplătită abia în minutul 42, Alexandru Lazăr reuşind să-l învingă pe portarul Răuţă cu un şut din interiorul careului, după o centrare a lui Lucian Filip. La pauză, antrenorul Gheorghe Butoiu a epuizat toate schimbările, introducându-i în teren pe Zdrâncă şi pe Păduraru. Cea de-a două repriză a fost dominată clar de Farul, care a avut nu mai puţin de trei ocazii mari de a înscrie, mingea lovind de fiecare dată bara porţii lui Lungu. Mai întâi, şutul lui Denis Husein din careul mic este oprit de bară (min. 67), apoi Sascău (min. 75) reuşeşte acelaşi lucru după un şut de la 18 metri, iar cu şapte minute înainte de final Dutciuc nu reuşeşte să înscrie din faţa porţii, după ce lovitura sa de cap se opreşte din nou în bară. Celor trei li se adaugă şi Stăncioiu, al cărui şut este respins de portarul Lungu. Partida s-a încheiat cu scorul stabilit după prima repriză şi Farul înregistrează astfel cel de-al treilea eşec consecutiv în campionat, coborând până pe un ruşinos loc 13 în clasament, cu 30 de puncte, chiar deasupra liniei retrogradării în al treilea eşalon. În ceea ce-i priveşte pe stelişti, aceştia vor juca sezonul viitor în Liga a III-a, diferenţa până la locul 13 ocupat de „marinari" fiind de nouă puncte, cu trei etape rămase de disputat. Formaţia condusă de Gheorghe Butoiu este avantajată de scorul meciurilor directe: 2-0 pentru constănţeni în tur şi 1-0 pentru Steaua II, la Bucureşti. Farul a început partida din complexul Ghencea în următoarea formulă Răuţă (min.46 - Zdrâncă) - Niţescu, Ion Barbu, Liviu Ştefan (cpt), Paşcovici - Husein, Sascău, Giannini Munteanu (min. 46 - Păduraru), Ionuţ Lupu - Robert Stăncioiu, Borza (min. 16 - Dutciuc). Următorul meci al constănţenilor în campionat este programat sâmbătă, la Constanţa, când vor primi vizita celor de la Delta Tulcea, echipă care vine după o serie impresionantă de zece victorii consecutive în campionat. În urma acestei performanţe, tulcenii ocupă poziţia a patra, la doar şase puncte de Concordia Chiajna.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp