Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:39 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Marinarii", optimişti înainte de meciul cu FC Viitorul Pană - „Pornim cu prima şansă"

ro

26 Aug, 2011 00:00 2264 Marime text
FC_Farul.jpgPreţul biletelor la meciul de pe stadionul Farul variază de la 5 lei, la peluze, până la 20 de lei, la tribuna 0

FC Farul şi FC Viitorul se întâlnesc astăzi, de la ora 19.30, pe stadionul „marinarilor", în prima confruntare a sezonului între două echipe constănţene.

După remiza de la Bacău şi eşecul din Cupă contra Mangaliei, formaţia pregătită de Marian Pană nu a capitulat. „Marinarii" sunt încrezători în şansele lor de a obţine prima victorie din campionat chiar în faţa propriilor suporteri. „Este un meci dificil aşa cum de altfel sunt toate din acest sezon. Eu personal îmi doresc enorm victoria şi voi încerca să le insuflu şi jucătorilor mei această dorinţă. Sunt sigur că partida cu Viitorul va fi una extrem de disputată. Cred că pornim cu prima şansă contra Viitorului pentru că suntem echipa gazdă şi echipa mai matură, iar în meciurile precedente echipa mi-a arătat că poate câştiga. Viitorul are un aer de lot profesionist. Au sportivi curajoşi şi se vede în jocul lor tinereţea echipei. Sper însă să-i temperăm în timpul meciului şi prin experienţă să facem diferenţa", a declarat antrenorul Farului, Marian Pană. Tehnicianul „marinarilor" a mai precizat că nu are probleme de lot, iar echipa de start ar putea suferi unele modificări faţă de meciul din etapa precedentă de la Bacău. La rândul său, marcatorul primului gol al Farului în această ediţie de campionat, atacantul Ştefan Ciobanu crede că echipa sa se poate impune în faţa celor de la Viitorul prin experienţa superioară a jucătorilor din lot. „Anul trecut, am avut o ocazie mare, însă, la meciul de vineri, sper ca aceste şanse să le transform în gol. Orgoliile sunt la fiecare meci, dar cresc la partidele dintre echipele din acelaşi oraş. Sper să câştigăm acest joc prin experienţa jucătorilor de la Farul. Aş vrea să marchez meci de meci, dar nu este important cine înscrie, important este să obţinem cele trei puncte", a spus Ciobanu. Înainte de această partidă, FC Farul ocupă poziţia a noua în clasamentul Seriei I, cu un punct, în timp ce formaţia patronată de Gheorghe Hagi este lideră, cu trei puncte. Partida de astăzi va fi arbitrată de o brigadă din Buzău, cu Georgian Ionescu la centru, ajutat de asistenţii Cătălin Guloiu şi Vasile Popescu. Arbitrul de rezervă va fi Dan Burcă, din Mangalia, iar observatori din partea FRF au fost desemnaţi Iosif Olah (Sfântu Gheorghe) şi Adrian Rămureanu (Bucureşti). Biletele se vor pune în vânzare astăzi, în jurul prânzului, la casele de bilete ale stadionului din strada Primăverii. Un bilet la peluze costă 5 lei, la tribune, 10 lei şi la tribuna 0 va costa 20 de lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii