Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:43 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Muscand din aurul mondial

ro

03 Dec, 2002 00:00 1336 Marime text

Campionatul Mondial de karate (IKF)

Campionatul Mondial de karate (IKF), desfasurat la Budapesta (Ungaria), la finele saptamanii trecute a fost unul reusit din punctul de vedere al medaliilor obtinute de sportivii de la CS Marea Neagra. Intrecerea, care s-a bucurat de o prezenta numeroasa (1.200 de sportivi din 17 tari: Bulgaria, Germania, Polonia, Ungaria, Austria, Croatia, Slovacia, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Italia, Israel, Uzbekistan, Ucraina, Romania, Cehia), s-a adresat tuturor categoriilor: copii, cadeti, juniori si seniori la disciplinele kata (lupta imaginara) individual si pe echipe la stilurile shito-ryu, shotokan, goju-ryu si wado-ryu, variantele moderne si kumite (lupta sportiva) individual si pe echipe.Cea mai buna performanta a obtinut-o Andra Crimschi, care a luat aurul mondial in proba de kata, shito-ryu, categoria 12-13 ani, si argintul la kumite (-42 kg). Cu medalie de aur s-a intors ieri la Constanta si echipa de kata 12-15 ani, formata din Antonio Varsami - Alexandru Neagu - Andrei Stoian. Pe treapta a doua a clasamentului a urcat si Ionela Hainagiu (kata, shito-ryu, junioare 18-20 ani), in timp ce componenta lotului national Mihaela Lupu a cucerit bronzul. Foarte aproape de podium a fost si Claudiu Apostol ce a urcat pe pozitia a cincea la kata, shito-ryu, copii 8-9 ani. "Concursul a fost foarte greu. Au fost categorii la care au participat cate 64 de concurenti si pentru a ajunge in fazele superioare era foarte greu. In cele doua zile de concurs s-a luptat de dimineata si pana seara. La asta trebuie sa mai punem si arbitrajele partinitoare. Inchipuiti-va ca au fost doar cate trei arbitri din Romania si Egipt, doi din Germania, restul pana la 30 fiind din Ungaria. Oricum, una peste alta, sunt multumit de rezultatele obtinute de sportivii nostri si consider ca nu ne-am deplasat degeaba pana acolo", a spus ieri presedintele clubului, Florin Iordanoaia, prezent la fata locului alaturi de vicepresedintele Dumitru Varsami si secretarul general Mihai Ciju. Pentru deplasarea din Ungaria clubul constantean a fost ajutat de firmele Omega Junior, General Auto, CH Victoria, Sisamtrans, General Schip si Infcon.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii