
Cupa 24 Iulie la
fotbal, competiţie prilejuită de Ziua Poliţiei de Frontieră, a programat, ieri,
finalele competiţiei rezervate echipelor Poliţiei de Frontieră din judeţul
Constanţa. Astfel, în finala mică s-au întâlnit SPF Băneasa şi IJPF Constanţa,
meci încheiat cu victoria primei echipe, scor 5-3 (3-2), luându-şi revanşa după
eşecul de anul trecut, în aceeaşi fază a competiţiei. Finala mare a reprezentat
reeditarea ultimului act al ediţiei trecute. Astfel, Grup Nave Constanţa
(deţinătoarea trofeului) s-a impus, şi de această dată, în faţa echipei celor
de la Grup Nave Mangalia, scor 4-3 (2-0), golurile fiind reuşite de Georgescu
(2), Pindic, Năstase, respectiv Trandafir (2) şi Lupşe (penalty). Festivitatea
de premiere, organizată pe baza sportivă din cadrul instituţiei, a fost
oficiată de inspectorul-şef al IJPF Constanţa, comisar-şef de poliţie Adrian
Octavian Tobă. Premiile au fost oferite de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor
şi Personalului Contractual - filiala Constanţa, Corpul Naţional al
Poliţiştilor - filiala Constanţa şi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor -
Regiunea 2 Constanţa şi au constat în cupe, diplome şi articole de echipament
sportiv. În acest an, în afara concursului de fotbal, au mai fost organizate
întreceri la tenis de masă şi atletism.