Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:37 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Observatorul este omul de casă al machidonilor de la Săgeata"

ro

07 Dec, 2010 00:00 1624 Marime text
sageata.jpgClubul năvodărean este acuzat în termeni duri de preşedintele Dunării Galaţi, după meciul de sâmbătă, pierdut de gălăţeni cu scorul de 1-0

Preşedintele Dunării Galaţi, Auraş Braşoveanu, a acuzat în termeni duri maniera de arbitraj de la meciul susţinut la Năvodari în compania celor de la Săgeata, acuzându-l în acelaşi timp şi pe observatorul partidei, Ion Cristea, că este "omul de casă al echipei machidonilor".

"În ultimele săptămâni s-a vorbit despre problemele de la meciurile celor de la Săgeata, dar nimeni nu pare să fie interesat. Nu pun la îndoială profesionalismul arbitrilor, ci doar greşelile pe care ei le fac. Dacă spunem ceva, tot noi suntem ameninţaţi că vorbim prea mult şi că riscăm amenda. Cum este posibil să am acelaşi arbitru care a mai judecat strâmb contra noastră, în ultimul meci de anul trecut, cu acelaşi om de casă al echipei machidonilor, observatorul Ion Cristea. Arbitrul a fluierat un 11 metri pe care nu îl contest, pentru că a existat contact. Portarul nostru a apărat penalty-ul, dar tuşierul a ridicat fanionul, solicitând repetarea loviturii, pe motiv ca portarul s-a mişcat, deşi centralul arătase corner. Apoi, la a doua execuţie, jumătate din echipa adversă era pe linia de 16 metri a careului. Când l-am întrebat pe tuşier de ce nu a cerut din nou repetarea penalty-ului, mi-a răspuns că nu a văzut", a declarat oficialul gălăţean pentru liga2.ro. Conducerea grupării de pe litoral s-a apărat precizând că la faza în care s-a înscris unicul gol al întâlnirii arbitrul a dezavantajat echipa pregătită de Aurel Şunda. "Atacurile virulente ale preşedintelui echipei Dunărea Galaţi, Auraş Braşoveanu, au surprins pe toată lumea care a văzut meciul de la Năvodari. În toate declaraţiile sale, preşedintele gălăţean nu spune nimic despre faptul că, dacă s-a dictat penalty, portarul Măstăcan trebuia eliminat, fiind considerat ultim apărător şinu mai apuca să apere prima lovitură de la 11 metri, când a fost ieşit doi metri în faţa liniei porţii. Preşedintele gălăţean nu se dezminte, după ce, anul trecut, în meciul cu Săgeata, a venit cu o ruletă să măsoare terenul, dar şi atunci a pierdut cu 1-0", se arată într-un comunicat al clubului din Năvodari.

Antrenorul nu este de acord cu Braşoveanu

Totodată, declaraţiile preşedintelui Dunării vin în contradicţie cu cele ale antrenorului propriei echipe, Viorel Tănase, care la conferinţa de presa de după meci a declarat că ar fi fost cel mai corect ca arbitrul să lase avantaj şi gol pentru gazde şi să nu mai dicteze penalty. În acelaşi comunicat, conducerea grupării de pe litoral acuză intrările dure ale jucătorilor gălăţeni din meciul de sâmbătă. "Auraş Braşoveanu nu spune nimic despre intrările jucătorilor oaspeţi. Încă din primul minut, atacantul Cîrjan i-a spart capul fundaşului Decebal Gheară, ultimul ajungând, plin de sânge,cu salvarea la spitalul din Constanţa. De asemenea, Marius Jianu nu a mai putut continua meciul după faultul portarului Măstăcan asupra sa, la penalty,fiind necesară înlocuirea, iar eliminarea gălăţeanului Dan Popescu a venit după al doilea cartonaş galben, acordat pentru un fault dur asupra lui Lucian Itu, atacantul nostru având recomandări pentru două săptămâni de îngrijiri medicale".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii