Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:21 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oferte pentru „disponibilizati"

ro

20 Dec, 2008 02:46 791 Marime text

Dintre cei nouă jucători puşi pe liber la începutul acestei luni, Nae şi Maxim sunt cei mai ofertaţi jucători

Puşi pe lista de transferuri după ultimul meci al anului din Liga I, cei nouă jucători ai Farului nu duc lipsă de oferte, echipe de top din întrecerea internă fiind interesate de fotbaliştii puşi pe liber de conducerea grupării constănţene.

Una dintre formaţiile interesate de achiziţionarea unui „rechin" este FC Timişoara, care doreşte să-l aducă la echipă pe Marius Nae care se mai află pe lista lui FC Braşov şi Unirea Urziceni. Oferta este cu atât mai tentantă cu cât fostul jucător al Farului a reuşit în urmă cu câteva zile să devină liber de contract, astfel, nefiind nevoie de negocierea unei sume de transfer. Patronul echipei timişorene, Marian Iancu a anunţat următoarea mişcare pe piaţa internă a bănăţenilor. „E un jucător român pe care vreau să-l aduc, negociem pentru el. E un jucător muncitor, de forţă, de angajament, serios, pe care îl urmărim de mai mult timp. Nu e la prima tinereţe şi nu e o surpriză. Sper să reuşim să concretizăm, pentru că am înţeles că mai are şi alte oferte din Liga 1". Jucătorul venit la Farul în urmă cu două sezoane a fost titular în două meciuri în acest tur, niciodată integralist, de alte patru ori fiind trimis în teren pe parcursul partidei. De asemenea, Marius Nae a fost trimis câteva etape la echipa a doua a clubului, pe motive disciplinare. În aceeaşi situaţie ar putea ajunge şi Răzvan Farmache care a depus şi el un memoriu la Comisia pentru Statutul Jucătorului din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, cazul său fiind însă amânat pentru luna ianuarie a anului viitor. Un alt jucător constănţean, Florin Maxim, ar putea ajunge şi el la Timişoara, între Farul şi gruparea de pe Bega având loc deja primele runde de negocieri. Au mai existat zvonuri în această perioadă potrivit cărora şi Dinamo ar mai fi interesată de achiziţionarea fundaşului constănţean. Pus şi el pe lista de transferuri, portarul Adrian Vlas a primit mai multe oferte din campionatul intern, în schimbul său, Farul solicitând suma de 250.000 de euro.

Lot mai tânăr, în retur

Tehnicianul Farului, Ion Marin a declarat că echipa se va baza în retur şi pe tineret. „Pregătirea de iarna se va face cu lotul 1 şi lotul 2. Vom porni toţi. Sunt 40 de inşi. Preconizez ca în turneul de jocuri să plecăm cu 26 de jucători. Sperăm ca printr-o infuzie de tineret, la care să se adauge şi câteva transferuri, să vină mai multă ambiţie şi dorinţă pentru performanţă", a declarat Marin. De asemenea, directorul executiv al grupării constănţene, Dan Pâra, a spus că măsura disponibilizărilor vine din dorinţa de a oferi şanse şi jucătorilor tineri începând cu acest retur. „Trebuia să luăm aceste măsuri, după ce am pus pe lista de transferuri 9 jucători. Vrem să promovăm mai mulţi jucători tineri în retur", a declarat oficialul Farului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii