Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:40 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Partenerii ideali pentru finala

ro

03 Jun, 2003 00:00 437 Marime text

Urma de regret in tabara echipei de rugby RC Farul

Oficialii clubului constantean considera ca echipa lor ar fi putut face o figura frumoasa cu Steaua, in ultimul act al competitiei, deoarece se aseamana ca stil cu noua campioana nationala

Jocul bun facut de rugbistii Farului Constanta in finala mica a campionatului Diviziei Nationale, cu Universitatea REMIN Baia Mare, este de remarcat in conditiile in care formatia antrenata de Nicolae Fulina a evoluat mai bine de o repriza fara un jucator (Darie Curea fiind eliminat in minutul 33, dupa o altercatie generala) si zece minute chiar fara doi (Baraulea fiind eliminat temporar). Iar maniera in care s-a impus in fata formatiei din Baia Mare, care venise "pregatita" cu "lectia arbitrajului partinitor", cat mai ales diferenta mare de scor (41-3) spun totul. Bucuria ca si-au pus medaliile de bronz la gat este mare, insa in sufletul constantenilor exista si o oarecare urma de regret ca nu au jucat ei in finala mare cu Steaua (scor 38-19 pentru "militari"), si nu Dinamo, echipa care ii invinsese, in urma cu o saptamana, chiar pe terenul propriu. "Suntem bucurosi, dar exista si multa mahnire ca nu am jucat finala mare. Pacat, am fi fost niste parteneri ideali pentru Steaua. Avem stil apropiat cu Steaua si am fi facut, cu siguranta, o figura frumoasa. Dar, stiti cum este, dupa razboi multi viteji se arata. Totusi, consider ca meritam sa ajungem in finala", a declarat directorul executiv Jean Garabet. Antrenorul principal Nicolae Fulina crede si el ca ar fi fost frumoasa o finala Steaua - Farul. "Baia Mare nu ne-a putut invinge nici macar cu arbitrii. Baietii au facut un joc foarte bun. La meciul cu Dinamo, din semifinale, cred ca ei nu au fost concentrati de ajuns si de aceea am luat bataie. Au fost depasiti de miza. A fost o presiune prea mare pentru ei atunci. Dar ce sa-i faci, multi sunt inca tineri".

Banchet amanat din cauza convocarilor la lot

Din cauza jucatorilor convocati la loturile nationale, banchetul ce trebuia sa urmeze dupa o asemenea performanta a fost amanat pentru data de 11 iunie. Nu mai putin de 11 jucatori au ramas in Bucuresti, fiind convocati la diverse actiuni, astfel ca petrecerea se va da abia saptamana viitoare. Toderasc, Chiriac, C. Nicolae, Gheara si Pantelimon au fost selectionati pentru meciul pe care nationala de seniori a Romaniei il va sustine cu selectionata English Counties, Pllotschi, Dima si Carpo, chemati la o actiune a lotului de tineret, iar Codea si Curea, la un meci al selectionatei nationale de rugby in 7.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii