Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:56 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pauza benefica pentru rugbystii de la Farul

ro

26 Oct, 2006 00:00 885 Marime text

Constantenii isi doresc victoria in restanta cu Remin Baia Mare, pentru a demonstra ce poate noul lor antrenor australian, Paul Nixon * Parerea generala este ca pauza competitionala a fost benefica, pentru ca acesta a avut timp sa isi impuna metodele de antrenament * Directorul executiv al Farului, Aurelian Arghir, este optimist inaintea acestui meci, declarand ca de acum inainte, fiecare partida va fi abordata la victorie * Oficialul Farului nu crede insa ca partida de sambata este decisiva pentru calificarea in play-off, constient fiind ca mai exista si jocul din ultima etapa, in deplasare la Petrosani

Sambata se joaca meciul restant dintre Remin Baia Mare si Farul Constanta, partida cu mari ambitii pentru ambele echipe. Gazdele vor sa castige pentru a reveni pe locul unu in Seria a II-a, in locul Aradului, iar constantenii isi doresc la randul lor victoria, pentru a demonstra ce poate noul lor antrenor australian, Paul Nixon. Ei vor sa arate ce a fost in stare sa faca in cele cateva saptamani de lucru un antrenor australian. Parerea generala este ca pauza competitionala a fost benefica, pentru ca Nixon a avut timp sa isi impuna metodele de antrenament. In plus, daca sportivii de pe litoral inving, se califica inca de pe acum in play-off, fara sa mai astepte meciul din ultima etapa. Directorul executiv al Farului, Aurelian Arghir, este optimist inaintea acestui meci. "Noi vrem sa jucam cat mai bine si sa aratam ce am acumulat in aceasta perioada. Eu cred ca am reusit sa progresam si rezultatele sunt vizibile, s-a schimbat ceva din punct de vedere tactic si fizic, iar echipa a reusit sa formeze un grup adevarat. Stiu ca va fi un meci greu, insa eu cred ca suntem pregatiti", a declarat acesta. Arghir a exprimat pana la urma si cea mai importanta speranta a constantenilor. "Abordam acest meci cu gandul la victorie, pentru ca aceasta mentalitate vreau sa o avem la orice intalnire". Oficialul Farului nu crede ca partida de sambata este decisiva pentru calificarea in play-off, constient fiind ca mai exista si jocul din ultima etapa, in deplasare la Petrosani. Recunoaste insa ca va fi un examen pentru antrenorul Paul Nixon, care poate arata ce stie in fata unei echipe puternice din campionatul nostru. Pentru acest joc, "marinarii" au trei suspendati, iar Daniel Carpo nu va putea juca pentru ca este in lotul Selectionatei Bucurestiului. Meciul dintre Remin Baia Mare si Farul se joaca sambata de la orele 11.00, pe stadionul Lascar Ghinet. Arbitru de centru va fi Valeriu Lazar, ajutat de Ionel Tinu si Mihai Stuparu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii