Pavel considera ca Romania a avut ghinion
Pavel considera ca Romania a avut ghinion# Constanteanul crede ca accidentarea lui Hanescu si-a pus amprenta asupra rezultatului final, 4-1 pentru Statele Unite, in Cupa Davis * Un alt constantean, Horia Tecau, a avut sansa de a juca in America, contra unui jucator din top 20, James Blake, in fata caruia nu a facut un meci rau * Decizia de a-l trimite in teren pe Tecau a venit la scorul de 3-1 pentru SUA, atunci cand calificarea era deja pierduta * Scapat de emotiile "Salatierei de argint", Pavel va juca luni in turneul de la San Jose, dotat cu premii in valoare de 380.000 de dolari
Dupa victoria echipei SUA cu 4-1 in fata Romaniei, in primul tur al Grupei Mondiale din Cupa Davis, tenismanul roman Andrei Pavel are motive de dezamagire si de incredere. "Am avut ghinion in partida cu americanii", comenteaza Andrei Pavel. "Eu personal am avut noroc, deoarece am intors meciul cu Roddick, apoi Blake, intr-o forma foarte buna, l-a invins pe Victor Hanescu in trei seturi. La dublu, ce putem spune, Victor are ruptura de muschi langa coasta. Un ghinion foarte mare, pentru noi, pentru toata echipa de Cupa Davis, dar si pentru Victor, care timp de trei saptamani trebuie sa stea departe de teren". In viziunea lui Pavel, daca Hanescu era intr-o zi buna, putea sa-l bata pe Roddick, deoarece jucatorul american a fost foarte obosit dupa prima zi din meciul SUA - Romania. "Nici impotriva lui Sabau, Roddick nu a jucat cu mare incredere, asa cum il vedem noi la turnee. Razvan Sabau a intrat, a dat tot ce a putut, iar apoi, la 3-1 pentru americani, eu i-am dat sansa lui Horia Tecau sa intre si el, sa joace in America. Pentru el a fost o sansa teribila sa joace in SUA o partida oficiala cu un jucator din primii 20, mai ales daca ne gandim ca Tecau se antreneaza in America", a declarat Andrei Pavel. In legatura cu variantele echipei Romaniei pentru echipa de dublu, Pavel a declarat: "Eu nu eram foarte obosit dupa prima zi, m-am simtit chiar foarte bine, sambata dimineata am alergat putin. Ideea era ca orice echipa prezentam noi in fata fratilor Bryan, care sunt numarul 1 in lume si care tocmai castigasera un Grand Slam, ar fi fost greu de invins. Victor Hanescu a spus ca a jucat doar trei seturi vineri si ca vrea sa intre la dublu. M-a bucurat ideea lui, imi dadea o zi in plus de pauza pentru a aborda cu forte mari simplul de duminica". In finalul declaratiei sale, Andrei Pavel a spus: "Am un sentiment de dezamagire dupa intregul meci. Dar eu, dupa victoria cu Roddick, simt ca am acum mai multa incredere pentru concursurile urmatoare. Desigur, ar fi fost incredibil de frumos sa intru la 2-2 duminica, sa joc impotriva lui James Blake in America, ar fi fost un vis. Desigur, nu ma gandeam sa pierd, doream sa castig, dar asta este pana la urma". Romania va juca un meci de baraj intre 22-24 septembrie 2006 pentru a ramane in Grupa Mondiala a Cupei Davis. Scapat de emotiile "Salatierei de argint", Andrei Pavel va juca la turneul de la San Jose in compania suedezului Robin Soderling. Competitia, care incepe luni, este dotata cu premii in valoare de 380.000 de dolari. Daca va trece de Soderling, Pavel va juca in turul urmator cu invingatorul meciului dintre australianul Mark Philippoussis si spaniolul Tommy Robredo. De asemenea, la turneul de la Buenos Aires, dotat cu premii in valoare de 425.000 de dolari, romanul Razvan Sabau va juca, in primul tur, cu jucatorul Juan Antonio Marin, din Costa Rica. Daca va trece de Marin, Sabau va juca, in turul doi, cu invingatorul meciului dintre argentinianul Agustin Calleri si francezul Florent Serra.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp