Pavel doreste sa castige BCR Open Romania
Pavel doreste sa castige BCR Open RomaniaConstanteanul a castigat in 1998 competitia de dublu, alaturi de Gabriel Trifu * Anul acesta, el doreste sa se impuna si la simplu, considerandu-se favorit * In 2002, Pavel a fost foarte aproape de finala, fiind de parere ca si-ar fi si adjudecat-o * "Cneazul" considera turneul de anul acesta drept unul foarte puternic, insa crede ca acest lucru nu il poate demoraliza, si ca principala sa preocupare ar trebui sa fie revenirea de forma * Tenismanul ar dori sa se apuce de actorie dupa retragerea din viata sportiva, insa nu stie inca daca poseda talentul necesar
Luni, a debutat la Bucuresti, a 13-a editie a turneului de tenis BCR Open Romania, competitie care a debutat in 1993 si a crescut de la an la an, atat ca valoare a sportivilor prezenti, cat si ca fond financiar, editia actuala fiind dotata cu premii in valoare de 323.250 de euro. Cum era si normal, o serie de tenismeni romani au fost inclusi pe tabloul principal, printre care si Andrei Pavel. Constanteanul a reusit de altfel, in 1998, sa castige acest turneu la proba de dublu, alaturi de Gabriel Trifu. Desigur, sperantele "cneazului" sunt concentrate pe competitia de simplu, acolo unde acesta doreste sa se impuna in acest an. "In fiecare an vine vremea sa castige un roman BCR Open, dar sunt concursuri in multe tari care nu au avut castigatori din tara respectiva. Acum trei ani am avut sansa sa ajung in finala si atunci cred ca as fi reusit sa castig. In ultimii doi ani nu am putut sa joc din cauza accidentarilor. Nu stiu cati ani voi mai avea sansa sa castig Bucurestiul, asa ca voi face tot posibilul sa-mi indeplinesc acest vis", a spus Pavel. Acesta a mai declarat ca pana va iesi din competitie, se va vedea favorit doar pe el insusi. De asemenea, romanul a vorbit si despre dificultatea turneului de anul acesta: "Tabloul principal de la BCR Open Romania este foarte puternic. Adversarul meu din primul tur, Alberto Martin, este un jucator care a avut un an foarte bun. Am jucat cu el de doua ori, de fiecare data l-am batut clar, dar niciodata nu se stie. El este destul de in forma, pe cand eu am pierdut in primul tur la US Open si trebuie sa-mi gasesc din nou loviturile si forma", a precizat tenismanul, care apoi a impartit autografe si s-a fotografiat cu copiii prezenti la arenele BNR. "Le-am spus copiilor ca vreau sa ma fac actor, dar am glumit desigur. Sunt fericit ca sunt jucator de tenis, ca mi-am realizat visul, ca pot sa le semnez autografe poate unor viitori campioni. Nu se stie niciodata daca nu ma apuc de actorie dupa ce ma las de tenis, desi nu stiu daca am talentul necesar", a mai adaugat Andrei Pavel. Ieri, acesta urma sa-l intalneasca (dupa inchiderea editiei) in primul tur de la BCR Open pe spaniolul Alberto Martin, pe terenul central, dupa partida dintre argentinianul Mariano Puerta si sarbul Janko Tipsarevici.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp