Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:48 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Remize pe linie

ro

13 Sep, 2004 00:00 768 Marime text

Divizia B, etapa a IV-a

Midia, Callatis si FC Altay au obtinut fiecare cate un punct in partidele disputate sambata dimineata * Meciul dintre Altay si Dunarea Galati s-a incheiat cu o bataie in toata regula, ai carei protagonisti au fost componentii ambelor formatii

Cele trei reprezentante constantene in esalonul secund au inregistrat sambata doar rezultate de egalitate in partidele disputate in cadrul etapei a patra. Un incident deosebit s-a inregistrat la partida FC Altay - Dunarea Galati (2-2), la finele careia jucatorii celor doua echipe s-au luat la bataie. Cu un minut inainte de terminarea partidei, jucatorul galatean Ion Viorel a obtinut o lovitura de la 11 metri, transformata de Ariton. In timp ce mingea era trimisa la centru pentru ca jocul sa poata fi reluat, Placinta (Altay) l-a lovit cu piciorul in abdomen pe Ion Viorel. Acesta a suferit o comotie cerebrala si a fost la un pas de a-si inghiti limba, fiind salvat doar de interventia medicului echipei. Dupa acest incident, o mare parte dintre jucatorii ambelor formatii si-au impartit mai multe lovituri de pumni, fiind cu greu calmati de cei trei arbitri. Pentru gazde au marcat Roman (min. 6, 52), in timp ce reusitele galatenilor au purtat semnaturile lui Ion Viorel (min. 72) si Ariton (min. 92). Gratie acestui punct obtinut in ultima clipa, Dunarea Galati a urcat pe locul doi in clasamentul competitiei, avand opt puncte, in timp ce Altay ramane la jumatatea clasamentului. Incidentele petrecute la sfarsitul partidei de la Constanta vor fi analizate saptamana aceasta de o comisie de disciplina din cadrul FRF. Midia Navodari a jucat sambata dimineata, in deplasare, cu FCM Targoviste, rezultatul inregistrat pe tabela de marcaj dupa 90 de minute fiind de 0-0. La Moinesti, Callatis Mangalia a terminat la egalitate partida cu gazdele de la Petrolul, 1-1. Sambata viitoare, Altay va evolua in deplasare la Targoviste, in timp ce Midia va juca acasa, la Navodari, impotriva echipei Ceahlaul Piatra Neamt. Tot pe 18 septembrie, Callatis Mangalia va primi vizita celor de la Laminorul Roman.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii