Revedere cu Eugenia Popovici
Revedere cu Eugenia Popovici
30 Oct, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
729
Marime text
Tomis Constanta - Universitatea Jolidon Cluj
Nici macar obtinerea unui punct nu are ca obiectiv formatia de handbal feminin CS Tomis Constanta pentru turneul de la Ploiesti, al treilea al Ligii Nationale. Asta nu inseamna ca jucatoarele noastre fac o simpla excursie pana in orasul "aurului negru". Antrenorul Dumitru Musi le-a prezentat elevelor sale dorinta conducerii administrative: etalarea unui joc cat mai bun, bazat pe un stil artagos care sa le "supere" pe mult mai bine cotatele lor adversare cu care se vor infrunta in cele trei zile de turneu, adica Universitatea Jolidon Cluj (locul 4), Rapid CFR Bucuresti (locul 2) si Universitatea Remin Deva (locul 3). Cu prima dintre acestea va da piept astazi, cu incepere de la ora 18.30. Chiar si intarita cu Mihaeela Ignat-Paraianu, fosta componenta a lotului national, CS Tomis porneste cu sanse minime in aceasta confruntare. Gruparea clujeana are in lot jucatoare experimentate ca Mirela Rogoz, Mirela Tutunaru, Mihaela Senocico, Ancuta Deac sau chiar fosta jucatoare a Tomisului, portarul Eugenia Popovici, plecata in vara de la gruparea de pe litoral. Limitarea pe cat posibil a diferentei de scor este un obiectiv major pentru clubul din bulevardul Aurel Vlaicu.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii