Samara si Mamaliga, in saisprezecimi la Praga
Samara si Mamaliga, in saisprezecimi la Praga
23 Jul, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
694
Marime text
Sportivele constantene aflate la Campionatele Europene de tenis de masa (tineret) au debutat joi in competitia individuala. Dupa ce la intrecerea pe echipe au contribuit din plin la cucerirea de medalii pentru nationala Romaniei, fetele, conduse de antrenoarea Liliana Sebe, spera intr-o figura frumoasa si la individual. Astfel, Andreea Mamaliga, sportiva care activeaza la CS Farul, a debutat cu dreptul in turul doi al competitiei, reusind sa o invinga pe englezoaica Abigail Embling, cu scorul de 4-0 de seturi. Pentru Alexandra, nu au existat probleme nici in urmatoarea runda, rezultatul inregistrat in fata italiencei Alessia Turrini fiind tot de 4-0. In faza saisprezecimilor, Mamaliga o va intalni pe Katerina Penkakova, sportiva reprezentand Cehia. Tot in turul doi, Alexandra Chirametli, si ea legitimata la CS Farul, nu a reusit sa castige decat un set in fata grecoaicei Ageliki Papadaki, scor 1-4, parasind astfel competitia. Cea mai experimentata junioare romanca, Eliza Samara, intrata in concurs direct in runda a treia, a depasit-o cu un categoric 4-1 pe Melita Verhnjak din Slovenia, urmand sa lupte pentru un loc in optimi impotriva englezoaicei Kelly Siblei. De asemenea, o alta componenta a nationalei de junioare, Daniela Dodean, a trecut de Katarzyna Grzybowska din Polonia si o va infrunta in saisprezecimi pe turcoaica Ali Iudiz Meral. Trecand la competitia rezervata cadetelor, Cristina Haraci, si ea tot la CS Farul, a debutat cu dreptul direct in turul trei, dupa ce a invins-o pe norvegianca Marthe Heide Nilsen cu scorul de 4-0. Pentru calificarea in optimile de finala, sportiva constanteana va trebui sa mai treaca si de Polina Trifonova, din Ucraina. Ana Maria Sebe va privi din pacate de pe margine evolutia colegelor sale, deoarece a fost depasita categoric de Amelie Solja cu scorul de 4-0. Meciurile din cadrul saisprezecimilor de finala ale competitiei urmau sa se desfasoare ieri la inchiderea editiei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii