Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:59 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se vrea reconcilierea cu suporterii

ro

06 Dec, 2002 00:00 803 Marime text

Macar un punct din Giulesti

Jucatorii de la FC Farul Constanta vor sa spele un sezon cenusiu printr-un rezultat bun scos duminica in compania Rapidului. La conferinta de presa organizata ieri la sediul clubului alb-albastru, la care au fost prezenti presedintele Marcel Lica, directorul sportiv Mircea Crainiciuc si jucatorii Florin Popete si George Usurelu, toti cei prezenti au subliniat faptul ca-si doresc foarte mult acest lucru. "Dupa jocul cu FC Arges speram ca, duminica, la Rapid, sa prindem un joc bun, la fel ca cel de anul trecut, cand am pierdut foarte de greu in Giulesti", a spus ieri Usurelu. Acelasi lucru l-a subliniat si Popete care considera ca "este un meci foarte greu pentru ca jucam in fata celei mai bune echipe din campionat. Mergem sa ne luptam si sa luam din punctele puse in joc. Vrem sa plecam neinvinsi". Fotbalistii considera ca atmosfera ostila pe care a creat-o galeria la meciul precedent i-a afectat din punctul de vedere al moralului si cred in reconcilierea cu suporterii: "La ultimul meci am simtit o atmosfera ostila. Pentru ca la 1-1 au strigat "Sunteti penibili!" si "Jucati fotbal!". Sper ca o intalnire cu ei ar fi benefica", este de parere Usurelu. Nici Popete nu a fost de acord ca suporterii au procedat corect, chiar daca jocul echipei a lasat de dorit. "Nu a fost o atitudine tocmai buna. Nu o inteleg, mai ales dupa meci cand au venit in fata sediului clubului si au strigat impotriva noastra si a conducatorilor. Cred ca o intalnire intre liderul galeriei si cativa jucatori dintre noi ar fi eficienta", a spus Popete. De asemenea, directorul sportiv Mircea Crainiciuc este de parere ca "galeria nu a fost alaturi de echipa. Am vorbit cu Sorin Mihailescu. Este adevarat ca echipa nu a dat satisfactie, dar asta nu scuza cu nimic comportamentul de la meciul de sambata. L-am rugat ca un asa-zis conflict cu domnul Hizo sa nu loveasca in echipa".

Lica vrea dovezi

Presedintele Marcel Lica nu a vrut sa comenteze declaratiile facute de vicepresedintele Mihai Daraban, care i-a acuzat de non-combat pe unii jucatori. "Nu am apucat sa vorbesc cu domnul Daraban. Am inteles ca este plecat in strainatate si o sa discutam cand se intoarce. La o prima vedere, mi se par usor exagerate, dar daca are dovezi clare, sa vina sa le puna pe masa. Daca el va dovedi ceva, acel jucator care se va gasi vinovat in secunda a doua nu va mai fi la FC Farul", a spus Lica.

Din nou cu Dinamo

Directorul sportiv Mircea Crainiciuc a afirmat ieri ca FC Farul Constanta va participa la "Cupa Stalinskaya" la fotbal in sala, ce se va desfasura in perioada 11-15 decembrie in sala "Transilvania" din Sibiu. La aceasta competitie participa FC National, Dinamo Bucuresti, Sportul Studentesc, Universitatea Craiova, Otelul Galati, FC Farul Constanta, FC Arges si Gloria Bistrita. FC Farul face parte din aceeasi grupa cu Sportul Studentesc, Dinamo Bucuresti si Universitatea Craiova, primul meci urmand a-l sustine miercuri, de la ora 17.15, in compania craiovenilor.

Fotbalistul anului nu trebuie sa fie neaparat farist!

Presedintele Marcel Lica considera ca este foarte greu sa se stabileasca cel mai bun fotbalist al anului 2002 de la FC Farul. Lica a fost de acord ca nu trebuie neaparat ca fotbalistul constantean al anului 2002 sa fie de la FC Farul. "Este foarte greu. In aparare au avut evolutii constant bune Schiopu si Barbu, la mijloc Lungu si chiar Badescu, iar in atac imi este foarte greu sa desemnez pe cineva", a spus Lica. Dar cum cel mai bun fotbalist constantean al anului va fi cunoscut abia dupa sedinta Consiliului Director al FC Farul, de luni, 9 decembrie (ora 17.00, hotel "Mamaia"), printre propunerile noastre ar putea fi si cei de la divizionarele B CS Midia Navodari si CSM Medgidia. De la prima i-am aminti aici pe Robert Miu, Liviu Stefan si Daniel Petre, de la a doua, pe Dragoi si Ferenti.

Fara probleme de lot

Pentru meciul de duminica, pe langa accidentatii Cosmin Mocanu si Cristian Petcu singurul absent cert va fi fundasul Ion Barbu, care este suspendat pentru cumul de cartonase galbene. "Mai sunt si doi-trei accidentati, dar care pot fi recuperati pana la ora meciului", a spus ieri Lica.

Hizo va sta pe banca in "Giulesti"

Pentru proteste si injurii aduse brigazii de arbitri la meciul cu FC Arges, antrenorul Viorel Hizo a fost chemat ieri la Comisia de Disciplina a Ligii Profesioniste de fotbal. "Dulaul" a scapat ieftin, el fiind doar avertizat si amendat cu 15 milioane de lei. Presedintele Marcel Lica a precizat ieri ca Marian Vatavu se va intoarce definitiv la Dinamo, clubul urmand sa recupereze de la el prejudiciile aduse. Totodata, Lica a mai spus ca, saptamana viitoare, Comisia de Disciplina va reanaliza cazul Cosmin Mocanu. Dupa ce comisia hotarase ca dinamovistul Alexa sa-i plateasca 6.000 de dolari pe luna, Dinamo a facut apel, considerand ca Alexa nu a intentionat sa-l loveasca. Gestul dinamovistilor este incalificabil, deoarece chiar jucatorul a spus ca este dispus sa dea mai mult daca Mocanu se va reface mai repede.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii