Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:35 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Steaua Bucuresti a sosit pe litoral

ro

29 Sep, 2005 00:00 573 Marime text

In ultima vreme, Constanta a fost un oras privilegiat din punct de vedere fotbalistic, aici avand loc mai multe meciuri internationale, cum va fi si cel de azi, dintre Steaua Bucuresti si Valerenga Oslo * Meciul, contand pentru calificarea in grupele Cupei UEFA, se disputa pe stadionul "Gheorghe Hagi" ca urmare a etapei de suspendare dictata de forul european echipei Steaua * Arena de la malul marii a fost preferata celei din Bacau, care nu dispune de o documentatie adecvata * Atat Steaua, cat si adversara ei norvegiana au sosit ieri la Constanta * Romanii prefera sa fie rezervati in privinta calificarii, desi recunosc ca pornesc cu prima sansa * Brigada ce va arbitra partida de azi este din Portugalia

Inca o data, stadionul "Gheorghe Hagi" din Constanta gazduieste o importanta intalnire internationala de fotbal. Este vorba despre partida dintre campioana en-titre a Romaniei, Steaua Bucuresti si norvegienii de la Valerenga Oslo, contand pentru returul mansei intai a Cupei UEFA. Acest lucru se datoreaza faptului ca gruparii din Ghencea i-a fost suspendat terenul pentru o etapa, ca urmare a scandarilor rasiste ale suporterilor stelisti din timpul meciului cu irlandezii de la Shelbourne. Desi nu se afla chiar la 250km de Bucuresti (asa cum prevede regulamentul), forul european a preferat arena constanteana in detrimentul celei din Bacau, care fusese de asemenea propusa pentru a gazdui aceasta confruntare. Motivele au fost multiple, printre ele figurand si documentatia incompleta pusa la dispozitie de catre responsabilii bacauani. Astfel, s-a considerat ca pentru doar cativa zeci de kilometri se poate da o derogare, daca aceasta serveste desfasurarii in bune conditii a partidei. Iar Constanta a dovedit in dese randuri ca un meci international poate avea loc aici, fara probleme. Nu mai departe de inceputul acestei luni, in orasul de pe litoral s-a disputat meciul de fotbal dintre echipele nationale ale Romaniei si Cehiei, contand pentru calificarea la Campionatul Mondial de fotbal din Germania 2006. Organizarea a fost foarte buna, nici una dintre parti neavand prea multe de reprosat in aceasta privinta. In privinta meciului de astazi, putem spera la o prezenta numeroasa a publicului spectator, asa cum de altfel s-a intamplat mereu la astfel de evenimente.Declaratii rezervateDelegatia stelista a sosit ieri la Constanta, efectuand si un antrenament, la orele 19.00. In privinta calificarii, atat Oleg Protasov, dar si fotbalistii stelisti sunt inca rezervati. Atacantul Victoras Iacob crede ca echipa sa nu ar trebui sa se considere deja in grupele Cupei UEFA. "Normal ca se pune in continuare problema calificarii. Antrenorul Oleg Protasov ne-a spus ca trebuie sa jucam pana in ultimul minut. Nu trebuie sa luam usor acest meci, pentru ca ati vazut ca in Cupa UEFA apar multe surprize. Sigur ca este mult sa revii de la 3-0 si sa castigi cu 4-0. Suntem constienti ca avem prima sansa, dar trebuie sa ramanem cu picioarele pe pamant. Nu cred ca norvegienii vor fi resemnati, cei din strainatate au o alta mentalitate decat a noastra", a declarat Iacob. Chestionat in legatura cu stadionul pe care se va desfasura partida, fostul "otelar" a spus: "Meciul retur nu va fi chiar ca in Ghencea, sper sa vina spectatori multi si sa ne faca sa ne simtim ca aici, desi nu se poate asta. Sa joci in Ghencea este altceva". Aceleasi ganduri le are si fundasul Sorin Ghionea: " Speram ca meciul cu Valerenga sa nu fie ca in deplasare, ci sa ne simtim ca acasa. Sper ca suporterii constanteni sa fie alaturi de noi, pentru ca avem nevoie de sprijinul lor. Daca mai spera Valerenga? Pai Liverpool nu spera in finala Ligii Campionilor, la scorul de 0-3? Au sanse, insa acest 3-0 ne da o oarecare liniste. Oricum, trebuie sa fim concentrati pe toata durata partidei. Sper ca Dica sa reintre cu gol", a precizat Ghionea. A fost stabilita si brigada de arbitri care vor conduce "ostilitatile", aceasta fiind una portugheza. Astfel "centralul" va fi Joao Francisco Lopes Ferreira, el fiind asistat la tuse de catre Jose Cardinal si Serafim Nogueira. Partida de astazi va incepe de la orele 20.00. Reamintim ca Steaua a reusit sa se impuna la Oslo cu scorul de 3-0, calificarea nemaifiind in mod normal pusa in pericol.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii