
Aproximativ 150 de suporteri
ai echipei Farul s-au strâns miercuri seară în faţa stadionului într-un miting
de sensibilizare a oficialităţilor locale şi oamenii de afaceri faţă de
situaţia dificilă în care se află clubul în acest moment. Aceştia au arborat
mai multe bannere, au aprins fumigene şi au scandat „Farul suntem noi",
„Constanţa, trezeste-te, Farul se stinge!" şi „Doar pe tine mereu te am în
suflet, ce mult te iubesc, Farule". După o oră petrecută în fata stadionului,
suporterii au plecat spre Sala Sporturilor, unde erau aşteptati sa li se
alăture alţi 200 de fani. „Încercăm să sensibilizăm Constanţa. Mulţi au spus că
vor să preia echipa, dar nu a venit nimeni. Am discutat mai devreme cu un
reprezentant al domnului Nedelcu şi mi-a zis că acesta este interesat să preia
Farul, dar, pe moment, sunt unele piedici", a declarat liderul suporterilor echipei constanţene,
Sorin Mihăilescu. La stadion au mai fost prezenţi şi consilierul tehnic
Cristian Cămui, antrenorul secund Sevastian Iovănescu şi antrenorul cu
portarii, Constantin Gîrjoabă. "Deocamdată situaţia este neclară. Sper ca
lucrurile să meargă spre bine dacă va veni domnul Nedelcu", a spus secundul
Farului. Altfel, Gheorghe Bosânceanu negociază cu un om de afaceri bucureştean,
Giani Nedelcu, pentru a-i vinde clubul însă deocamdată „tranzacţia" a rămas la
stadiul de discuţie.